Modernizarea, Integrarea Europeană și dorința de a se apropia de americani a făcut pe mulți dintre tineri să uite obiceiurile și tradițiile vechi de sute de ani, introducând în cultura lor tradiții împrumutate.
Tradițiile sunt comori care nu ar trebui să le uităm sau să le schimbăm. Ele ne caracterizează, ne definesc și ne ajută să fim deosebiți decât alții. Păstrarea acestor comori a fost și este una dintre preocupările sălăjenilor care au încercat de-a lungul timpului să-și păstreze tradițiile și obiceiurile.
Coborând agale pe Drumul Național de la Zalău (reședința județului), la aproximativ 20 km vom zări o comună prosperă, comuna Vîrșolț, care ne atrage atenția. Nu doar prin frumusețea și farmecul ei, ci și prin frumoasa cunună din flori pe care o zărim așezată la fântâna fiecărei gospodării, ceea ce ne adeverește că locuitorii acestei comune nu au uitat obiceiurile.
În această comună a dăinuit peste ani acest obicei unic și minunat de așezarea cununii de flori, în noaptea dintre ani, la fântâna casei.
Totul începe înainte cu câteva zile de Anul Nou, când fiecare familie încearcă să confecționeze o cunună deosebită. Deși nu este un concurs, fiecare dorește să împletească cea mai frumoasă cunună din sat. Această cunună, pe parcursul anilor, s-a confecționat din materiale diferite. Demult, cu mulți ani în urmă, această cunună se realiza din material realizat în gospodărie. Cu trecerea anilor, femeile au început să confecționeze din flori naturale sau hărtie creponată. În prezent florile și materialul din care se confecționează sunt cumpărate.
Tradiția spune că în seara dintre ani, exact la ora 24, atunci când clopotele bisericii răsună luându-și nostalgic rămas bun de la anul care a trecut și anunțând venirea noului an, această cunună realizată de membrii fiecărei familii se așază la fântână.
În tradiția Vîrșolțului așezarea cununii la fântâna propriei gospodării are mai multe semnificații. Una dintre ele este că această cunună se așază la fântâna gospodăriei unde locuiește o domnișoară ,,fată fecioară” care urmează sau își dorește să se căsătorească în anul ce urmează. Tradiția spune că familia fiecărei domnișoare, când consideră că fiica lor este pregătită să devină soție, să se căsătorească, anunță feciorii din localitate prin așezarea acestei cununi la fântână. Până această cunună nu era așezată, feciorii nu aveau voie să curteze domnișoara sau să o ceară de soție. Datorită emancipării și schimbării ,,cultului căsătoriei”, în zilele noastre s-a păstrat tradiția, dar cununa se așază acolo unde sunt domnișoare care au fost cerute sau doresc să se căsătorească, astfel localnicii sunt anunțați de căsătoriile ce vor avea loc în noul an.
Cea dea doua semnificație reprezintă gestul de mulțumire adus fântânii. Un gest de recunoștință pentru bunăvoința sa de a oferii apă curată și bună pe parcursul anului ce a trecut și în același timp rugămintea ca în anul ce urmează acea fântână să aibă în continuare un izvor bun cu apă proaspătă.
După așezarea cununii, fântâna, în semn de mulțumire, își transformă prima găleată de apă în ,,apă aurită” , apă care în tradiția locală are puteri miraculoase – oricine va bea din această apă va fi sănătos pe parcursul întregului an. Din prima găleată cu apă vor bea toți membrii familiei și animalelor din gospodărie.
,,Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai” ne-am născut și trăim având obligația de a culege, a păstra și a transmite mai departe generațiilor ce urmează tradițiile și obiceiurile locale. Chiar dacă unele obiceiuri suferă modificări datorită modernismului, datoria noastră rămâne aceea de a le transmite oral sau în scris generațiilor viitoare, deoarece ,,cine nu cunoaște trecutul, nu înțelege prezentul și nu are viitor“, iar trecutul se păstrează și se transmite cel mai bine prin tradiții și obiceiuri.
director, prof. Denes Irina, Vîrşolţ
