Un tânăr, în vârstă de 19 ani din municipiul Zalău, s-a ales cu dosar dosar penal din partea poliţiştilor după ce la finalul săptămânii trecute a circulat cu autoturismul pe bulevardul din oraş încălcând viteza admisă având 80 de km/h. În plus, după ce a fost oprit de polițiștii Biroului Rutier pentru viteză, la verificarea în baza electronică de date a oamenilor legii a reieşit faptul că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, în perioada 7 august- 4 decembrie.
Pe bulevard fără permis
Tot la finalul săptămânii trecute, pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiu, poliţiştii au depistat în trafic, la volanul unui autoturism, un tânăr în vârstă de 20 de ani care conducea fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Şi în acest caz polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, în vederea administrării întregului probatoriu.
Foto cu caracter informativ