Cristian Pop este noul director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Ecodes, asociație coordonată de Consiliul Județean (CJ) Sălaj al cărei rol este monitorizarea deșeurilor – grupând toate colectivitățile teritoriale din județ, respectiv 61 de unități administrativ teritoriale. Astfel, începând cu data de 2 mai, Consiliul Director al A.D.I. Ecodes l-a numit în funcția de director executiv pe Cristian Pop. Conform statutului Asociației, Consiliul Director, condus de președintele Cristian Bîrsan, este organul executiv de conducere, directorul executiv având exclusiv atribuția de a coordona aparatul tehnic al Ecodes. Din Consiliul Director mai fac parte: primarul municipiului Zalău – Ionel Ciunt, primarul comunei Cizer – Nicolae Pavel, primarul comunei Șărmășag – Dombi Attila și secretarul general al județului – Cosmin Vlaicu. În vârstă de 36 de ani, Cristian Pop este absolvent al Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” și are un master în Afaceri Europene și Management de Programe în cadrul aceleiași facultăți. Noul director executiv al A.D.I. Ecodes are o experiență de 12 ani în sistemul bancar, unde, între 2008 și 2020, a ocupat diferite poziții. Din noiembrie 2020 a fost consilier în Cabinetul Președintelui CJ Sălaj.
[…] Cristian Pop este noul director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Ecodes, asociație aflată în subordinea Citeste mai mult […]
Sinecuri,sinecuri……
SINECURI, SINECURI, SINECURI……