Pericol de explozie în localitatea Şimleu Silvaniei, după ce o maşină a intrat în plin într-o conductă de gaze. Incidentul a avut loc pe strada Sthefanus Bathori nr.13, în jurul orei 15,30. Potrivit informaţiilor primite de la Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Felician B., în vârstă de 43 de ani, din localitate şi-a parcat autoturismul în faţa locuinţei fără a-l asigura corespunzător. Astfel, autovehiculul s-a pus în mişcare, oprindu-se în conducta de gaz. Deficienţa a fost remediată de lucrătorii companiei de gaz, iar până la sosirea acestora, la faţa locului au fost solicitate echipajele de pompieri, care, potrivit lui Rareş Bleahu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, au asigurat măsurile PSI în perimetrul conductei avariate. Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 500 de lei.
cine plla I-a dat carnet si la prostul ala
de ce e prost pentru ca a fost corect si a recunoscut ca a gresit mai rar asa om.
sigur o recunoscut sau o fost pirit
o luat permisu pa palinca si nuprea ii place sa recunoasca dar aici na mai avut ce face o scapat ieftin
lasati omu in pace poate va vine si voua rindu
De ce n au zis ca omu ala a stat cu mana pe spartura pana a venit cei de la GAZ ?Si le-a si platit . in loc sa o lase acolo . si sa le dea asigurarea. CINE ar sta cu mana pe Gaz langa masina ?
numa un padurar putea faca asta