Conducerea Transurbis a fost schimbată: director şi preşedinte de consiliu de administraţie interimari  

Operatorul de transport local din Zalău, SC Transurbis SA are un Consiliu de Administraţie nou, dar şi un nou director, începând de marţi, 27 decembrie.

Componenţa Adunării Generale a Asociaţilor dar şi Consiliul de Administraţie al societăţii au fost alese pentru o perioadă de interimat,  până la primăvară. Noul director al SC Transurbis este Alin Oros. Absolvent al Universităţii Tehnice Cluj -Napoca, Alin Oros are 34 ani şi a lucrat în ultimii ani în domeniul asigurărilor, fiind inspector daune auto.  Acesta îi ia locul lui Dan Ruzici, cel al cărui mandat s-a terminat marţi, 27 decembrie, după patru ani. Pentru că şi numirea lui Ruzici  în urmă cu patru ani a avut tot raţiuni politice la bază, pe lângă calităţile care l-au recomandat în această funcţie pe fostul director, şi numirea noii conduceri interimare are la bază aceleaşi considerente, preşedintele Consiliului de Administraţie fiind şi preşedinte al organizaţiei de tineret PSD filiala Sălaj. Conform dispoziţiilor legale,  până la finalizarea procedurii de selecție, potrivit prevederilor ordonanței 109/2011, Consiliul de administraţie al societăţii are dreptul să numească un director provizoriu. Fostul director Dan Ruzici ne-a declarat la începutul lunii decembrie,  că nu mai doreşte să participe la acest concurs.

3 Thoughts to “Conducerea Transurbis a fost schimbată: director şi preşedinte de consiliu de administraţie interimari  ”

  1. Anonim

    Iudit, pe cand ar disparea udmr-ul!

  2. Anonim

    director ar fi bun Tiberiu Csoka, bugetarul nr. 1 al Salajului!

  3. gina pop

    criteriul competentei la noi este pleaca ai vostri, ,., vin ai nostriiii ,a plecat finul lui Radu Capalnasiu ,vine o alta RUBEDENIE !! !!!!!!!!

Leave a Comment