Cu sprijinul Consiliului Județean și a Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj, a apărut a XI-a ediție a volumului „Colecții și colecționari din Sălaj” – Anuarul Asociației Colecționarilor din Sălaj. Astfel, continuând tradiția, volumul cuprinde filatelie, numismatică și alte colecții, editori fiind Emanoil Pripon – membru al asociației și Daniel Mureșan – membru fondator al Asociației Colecţionarilor din Sălaj și președintele asociației. „Mulți colecționari nu se consideră colecționari, iar mulți care se declară colecționari nu au nicio legătură cu această calitate. Poate fiindcă această denumire s-a demonetizat din cauza multor geambași ce își spun colecționari. O sumă mare de bani nu poate fi transformată peste noapte într-o colecție. O colecție presupune pasiune, studiu și multă, foarte multă experiență. Bineînțeles că și colecționarul vinde. Dar el o face pentru a cumpăra alte piese ce lipsesc din colecția ce se cristalizează cu vremea. Colecționarul iese din cotidian și trebuie să devină model în societate în relația cu patrimoniul și istoria. Fiindcă, oricât ar părea de ciudat, bunurile unui colecționar sunt și bunuri publice. O colecție are ca finalitate expunerea în spațiul public. Aceasta e menirea ei. Devine un serviciu public pentru generațiile actuale și cele care vin, posibilitatea de acces la informațiile pe care un spațiu, un timp și un popor au reușit să le creeze la un moment dat. Anuarul pe care vi-l recomand spre lectură este ca un templu neterminat. Cunoașterea e mereu învăluită în mister pentru că e comoara din suflet. Scrierea înseamnă lumină, deoarece deschide ferestre spre noi orizonturi ale cunoașterii. Iar templul cunoașterii îl putem clădi doar împreună”, spune în „Cuvânt înainte” – Daniel Mureşan.
[…] Cu sprijinul Consiliului Județean și a Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj, a apărut recent a XI-a ediție a volumului „Colecții și colecționari din Sălaj” Citeste mai mult […]