[three_fourth last=”no”]…[/three_fourth]
Polițiștii Secției de Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului au identificat săptămna trecută, în trafic, pe raza localităţii Fildu de Jos, o autoutilitară care transporta material lemnos. În urma discuțiilor purtate cu conducătorul auto, un bărbat de 52 ani, din localitatea Bicălatu, județul Cluj, polițiștii au constatat că acesta nu deținea acte tip de provenienţă în timpul transportului. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 5.000 lei, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată şi predată în custodie Ocolului Silvic Almaşu. De asemenea, autoutilitara a fost ridicată în vederea confiscării. În aceeaşi perioadă, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hida au identificat un tânăr de 25 de ani, din Cluj-Napoca, care a tăiat fără drept, cu un fierăstrău, mai mulți arbori de esenţă carpen din pădurea de stat, situată în extravilanul localităţii Voivodeni, comuna Dragu, aparţinând Ocolului Silvic Jibou. Polițiștii au dispus măsura confiscării materialului lemnos şi a fierăstrăului.
Hoţul rămâne fără mașina folosită la transport
Poliţia sălăjeană reaminteşte faptul că Legea nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice a fost modificată prin OUG nr. 51/2016, principala noutate fiind stipulată de art. 19, pct. 13: mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund se confiscă. Așadar, sunt supuse confiscării atât mijlloacele de transport, cât și bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile silvice.De asemenea, a crescut foarte mult cuantumul amenzilor ce se aplică persoanelor fizice, acestea situându-se, în principal, între 5.000 și 10.000 lei.
pai de ce sa jupoaie din Hoia, vin aici la noi la doborat. Ai dracu!