Un accident de circulație soldat cu rănirea gravă a unei femei, dar și a unui copil, a avut loc sâmbătă, 23 septembrie 2017, în jurul orei 19.30, pe DN 1F, în apropiere de Ciumărna. Șoferul, un zălăuan de 40 de ani, nu a adaptat viteza de deplasare în curbă, carosabilul fiind umed, a derapat și a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu două autoturisme care circulau din direcția Zalău – Cluj-Napoca. În urma impactului, pasagera de 38 ani din mașina condusă de bărbat a fost rănită grav, iar o fetiță de 10 ani, din același autoturism, a suferit leziuni traumatice mai puțin severe. Conducătorii autoturismelor implicate au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele evidențiind că niciunul nu consumase băuturi alcoolice.Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.