Manifestările dedicate Zilei Naționale a României, 1 Decembrie, restricționează traficul în municipiul Zalău. Au fost impuse restricții de circulație, mai exact blocarea circulației rutiere, în intervalul 12 – 14:30, pe următoarele sectoare de drum public: bulevardul Mihai Viteazul, de la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu (stația de autobuz de la Perla), până la intersecția cu Piața Iuliu Maniu (Magazin Universal Silvania); strada 9 Mai – de la intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul (zona Ceas), până la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. De asemenea, circulația rutieră va fi restricționată în fața Bibliotecii Județene “Ioniță Scipione Bădescu”, pe partea stângă, în zona stației de autobuz din Piața Iuliu Maniu, până la intrarea pe strada Andrei Șaguna, unde vor fi garate autospecialele militare. În zona Galeriilor Meseș va fi blocat accesul în parcare pentru montarea scenei, începând de sâmbătă, 29 noiembrie, ora 13:30, până duminică, 1 decembrie – ora 15, iar în intervalul orar în care va fi blocată circulația rutieră, transportul public local de persoane va fi deviat. În intervalul orar în care va fi blocată circulația rutieră, în intersecțiile din zona centrală pe bulevardul Mihai Viteazul, semafoarele vor fi comutate pe culoarea galben intermitent.