Györfi-Deák György
Laurenţiu Bran (1865-1942) a fost primul român care l-a vestit pe Eminescu într-o altă limbă, iar unele dintre sonetele tălmăcite de el în maghiară continuă să fie republicate şi azi în diferite antologii. El a activat ca preot, antologator, traducător, membru sârguincios al ASTRA, organizator al vieţii culturale din judeţ, fondator de biblioteci poporale, răspânditor al ştiinţei de carte printre oamenii simpli de la sate.
Dar astăzi, la centenarul periodicului „Sălajul”, îl vom aminti ca pionier al presei româneşti din Jibou. „Sălajul” a pornit la drum şi a continuat să fie tipărit vreme de un deceniu datorită strădaniilor sale. I-a fost părinte, proprietar, editor, redactor şi corector: „Nu pofta de câştig, ci numai dragostea de neam ne-a îndemnat ca să scoatem o foaie românească în ţinuturile aceste lipsite de foi româneşti.”
Primul număr a apărut în 29 aprilie 1920, fiind distribuit în Jibou şi în Zalău, cuprinzând 4 pagini de format A3 (290 x 420 mm). La început, a fost multiplicat la Tipografia „Hermes” din Baia Mare, precum s-a consemnat şi în „Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică” a lui Marian Petcu (Editura Polirom, Iaşi, 2012). A apărut cu o oarecare regularitate până în 30 decembrie 1929, întâi săptămânal, apoi bilunar. După terminarea marii crize mondiale, a reapărut o singură dată, în 15 aprilie 1933, de această dată la Cehu Silvaniei, ca organ de propagandă al Partidului Naţional Liberal (Duca).
Biblioteca Orăşenească din Jibou dispune de câteva cópii primite de la Arhivele Naţionale ale României, Serviciul Judeţean Sălaj, prin bunăvoinţa fostului profesor de istorie, astăzi inspector superior Daniel-Victor Săbăceag, căruia îi mulţumim şi pe această cale. O colecţie mai dodoloaţă se află la secţia de periodice a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj. Ne-am propus să o copiem pentru jibouani încă în Anul Centenar, dar n-am reuşit să obţinem fondurile necesare. Culmea ghinionului, în ultimele două luni, datorită măsurilor de izolare impuse de răspândirea coronavirusului, bibliotecile n-au lucrat cu publicul, deci, deşi am planificat o vizită la sala de lectură, n-am ajuns să răsfoim apariţiile păstrate de colegii clujeni şi să întocmim o minimă bibliografie. Să sperăm că în viitor vom rezolva problema, dacă nu din finanţare publică, atunci printr-o sponsorizare privată.
Numerele din primul an pe care le deţinem au cuprins editoriale şi articole referitoare la alegerile care l-au adus la putere pe generalul Averescu (nr. 8, 17 iunie), constituirea unei uniuni politice pentru guvernare (nr. 9, 24 iunie), starea plugarilor (nr.10, 1 iulie), închiderea crâşmelor în zilele de duminică (nr.12, 15 iulie), reforma agrară (nr.13, 22 iulie), înfiinţarea liceului pedagogic de băieţi din Zalău (nr.14, 29 iulie), sărbătorirea Reginei Maria în Baia Mare (nr.15, 5 august), crearea primei parohii româneşti la Jibou (nr.18, 6 septembrie), vizita canonică a episcopului Iuliu Hossu (nr.19, 18 septembrie).
Deşi a locuit în Someş-Săplac, azi Aluniş Sălaj, Laurenţiu Bran s-a implicat şi în disputele politice legate de dezvoltarea comunei urbane Jibou. Un articol deosebit de savuros prin incisivitatea şi claritatea argumentelor, presărată cu o doză de sfătoşenie ardelenească, este cel legat de electrificarea străzilor şi caselor, pe care cutezăm să-l reproducem în întregime:
PENTRU CE S-A ÎNGLODAT PLANUL LUMINAŢIEI ELECTRICE A JIBOULUI?
Laurenţiu Bran
Comuna Jibou, care are mare circulaţie şi are prospecte reale de a desvolta în viitorul apropiat, se luptă de mult pentru instalarea unui centru electric atât de necesar pentru desvoltarea sa. Avea planul făcut deja din a.[nul] 1914 pentru construirea şi instalarea unei uzini electrice comunale, dar realizarea acestui plan l-a zădărnicit războiul mondial.
Încă în a.[nul] 1923 m-am frământat mult cu gândul, cum s-ar putea resolvi problema aceasta de interes vital pentru comuna Jibou, care astăzi este un emporiu de seamă al industriei şi al comerciului.
Turbinele de pe Valea Agrijului şi puterile motrice existente sunt insuficiente ca să provadă Jiboul cu energia electrică suficientă, – iar ca să prinzi energia din căderea apei fluviului Someş din apropiere, ar reclama un capital atât de horibil, încât nu poate veni nici în combinaţie în chestia aceasta.
Între aceste împrejurări a sosit la comuna Jibou ofertul Minelor de cărbuni din Surduc, în senzul căruia aceasta Societate minieră se declară de a fi dispusă a provedea cu lumină electrică comuna Jibou dacă în urma pertractărilor vor ajunge de acord în cauza aceasta. – Eu îndată m-am pus pe lucru şi cu multă bucurie, în scurtă vreme am terminat planul tehnic şi financiar. Toate aceste fiind terminate, nu lipsea decăt acordul cu antistia comunală. Prinzând vestea despre aceste planuri firma jibouană P. Delanoy (proprietarul fabricei de ferestreu) şi socotind acapararea acestei afaceri rentabilă pentru sine, a intrat el în negoţieri cu antistia comunală, care, în contra părerilor esperţilor a contractat cu această firmă pentru a fi provăzută cu curentul electric necesar.
Aceasta contractare a pus în vedere clară mentalitatea firmei Delanoy pe toată linia.
Prefectul judeţan de-atunci s-a grăbit a aproba contractul, care, cu toate actele a fost înaintat forurilor competente.
Asta-i starea faptică de azi, dar e nădejde că contractul iscălit cu atâta grabă din partea primăriei, va fi redus la a lui valoare reală care o-a avut la naşterea sa când s-a născut mort. În cele următoare voiu trage un paralel între aceste două oferte, arătând soluţiile technice şi financiare.
D-l Delanoy are planul să-şi schimbe locomobilul esistent dela ferestreul său cu unul mai mare, de circa 100 HP. Jiboul necesitează cel puţin 5000 bucăţi lămpi (a de 25 lumini) şi cel puţin o energie industrială de 50 HP, adeca în total are lipsă de o energie electrică efectivă de 75-80 HP ca să fungheze neconturbat şi fără întrerumpere curentul electric. Cum socoate d-l Delanoy să rezolve problema aceasta cu o putere de 100-100 HP? Aceasta-i o enigmă, cu atăt mai vârtos ca tot atunci şi pentru ferestreu are lipsă de o energie de cel mai puţin 40-50 HP. Dar abstragând dela aceasta imposibilitate tehnică, ferestreul d-lui Delanoy nu e nici odată în funcţie permanentă (n-a fost nici în trecut, nu e nici azi) deci nu poate produce cvantul de aşanumita făină de ferestreu, menit să încălzească cazanul, iar întrebuinţând cărbuni (lignite), aceasta împrejurare ingreună mult poziţia cheltuelelor.
Instalarea, susţinerea şi amortizarea unei energii centrale cu abori, după cum a arătat şi d-l Delanoy, reclamă spese, în urma cărora preţul tarifal a luminei electrice ar fi atăt de urcat încât în loc să contribue la desvoltarea comunei, ar depărta toată lumea dela folosirea luminei.
