Tia Sîrca
Locurile dragi în care am crescut, prietenii alături de care am copilărit, întâmplările din care am învățat să devenim oameni mari, toate le-am avut fiecare dintre noi. Vine o vreme când putem să dăm înapoi din dragostea ce ne-a înconjurat. Iar acel timp, la Fizeș, s-a împlinit cu sprijinul preotului din sat, părintele Sorin Neaga. La chemarea sa de a cinsti eroii din Fizeș, căzuți și dispăruți în timpul primului război și celui de-al doilea război mondial, prin ridicarea unui monument, a răspuns fiecare după puterile lui. Astfel, duminică, 9 septembrie 2018, în curtea bisercii, Fizeșul a putut marca centenarul Unirii într-un mod cu totul special. În prezența unei asistențe numeroase, preotul Sorin Neaga alături de alți preoți din satele învecinate au dezvelit și sfințit monumentul din marmură închinat eroilor fizeșeni. „Crucea din vârf simbolizează jertfirea de sine depusă de martirii comunității noastre în slujba națiunii și a credinței. Corpul troiței se constituie dintr-o piatră de granit pe care sunt scrise, prin sablare, numele tuturor celor 49 de eroi, morți și dispăruți în cele două războaie mondiale”, explică preotul Sorin Neaga. Pe soclul troiței este amplasată icoana Maicii Domnului, o copie a icoanei de la Nicula, ce va servi comunității spre închinare și rugăciune. „Considerăm că lucrarea executată în Parohia Fizeș este mai mult decât un monument, fiind un monument al credinței, al jertfelniciei și al recunoștinței (denumit cu termenul românesc ,,troiță”). În anul Centenarului Marii Uniri, acesta este omagiul nostru adus eroilor, care prin jertfa lor ne-au făurit o Țară – România. Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate!”, spune păstorul credincioșilor din Fizeș.
Fizeșenii au mai participat la activitatea liturgică din cadrul bisericii, iar fiii satului au fost invitați la o masă festivă. În final, toți s-au bucurat de spectacolul folcloric la care și-au dat concursul Ansamblul ,,Barcăul” al Clubului Copiilor din Șimleu-Silvaniei, Ansamblul ,,Izvoarele Barcăului” al Școlii din Sâg. De asemenea, au încântat asistența cu vocile lor, soliștii Bogdan Octavian Hurban, dar și fiii satului, Florin Roșan și Ionela Chiș.
Printre cei cu drag de Fizeș s-a aflat colonelul Ioan-Marcu Roșan. Sfințirea monumentului eroilor a concis cu împlinirea a 103 ani de la moartea străbunicului său căzut în primul război mondial pe câmpul de luptă. „A fost dus în război şi nu s-a mai întors. Era un bărbat tânăr, soţ şi tată, pe numele său Roșan Ioan Petru, născut în anul 1885, în Fizeş, jud. Sălaj. Altfel spus Petrea lui Mojar sau Beleu (tatăl lui Mihaiul lui Beleu), aşa după cum îi spuneau oamenii de la noi din sat. Era străbunicul! A murit, pe front, la 30 de ani. Din datele aflate in Arhivele Militare de la Viena, străbunicul a luptat ca militar în armata austro-ungară, pe Frontul de Est, fiind înrolat în Regimentul 51 Infanterie, Compania a 4-a. A căzut lângă localitatea Michalin (în apropiere de Minsk, Belarus), la data de 9 septembrie 1915. (…) Pentru toţi cei căzuţi, respect! Bunul Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în rându-l celor drepţi, pe toţi eroii neamului!”, spune colonelul Ioan-Marcu Roșan.
Eroii „s-au întors” acasă
De altfel, potrivit lucrării„Jertfele românilor din Arad, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș aduse în războiul mondial”, întocmite de istoricul Teodor V. Păcățian (anul 1923), în primul război mondial, Fizeșul a avut 148 de bărbați recrutați, din care 35 au murit pe front sau au fost declarați dispăruți (șapte-morți în luptă, trei morți în spitale, temniță, în urma bolilor sau în pribegie, 25 dispăruți). Acasă au rămas 12 văduve și 11 copii fără tată. Comparativ cu satele învecinate, în primul război mondial, Fizeșul a dat o mare jertfă numai dacă ne referim la situația dispăruților: Valcăul de Jos- opt soldați dispăruți, Valcăul de Sus- 14 dispăruți, iar Fizeșul înregistrează 25 de bărbați dispăruți.
Printre ceilalți fii ai satului, prezenți să cinstească eroii din Fizeș, s-a aflat și dr. Liviu Gârbea, familia sa dând jertfă în primul război pe Vasilie Ghîrbe, de 27 de ani, frate cu bunicul domnului Liviu Gârbea, Mihai Ghîrbe, la rândul său, înrolat și el pe front. Dr. Liviu Gârbea descrie centenarul de la Fizeș ca fiind un eveniment încărcat de emoție: „Pentru mine a fost mai mult decât emoționant pentru că am participat la venirea acasă a unor bravi eroi care s-au jertfit pentru neamul și țara lor. 35 dintre ei s-au întors după 100 de ani, iar 14 au venit acasă după 75 de ani. Din primele lecții de istorie orală pe care le-am luat de la un unchi al mamei am aflat și știu destule detalii despre câțiva dintre ei. De asemenea, despre unii am aflat de la bunici și părinți. Fiecare a scris câte o pagină de istorie cu sângele lui”.
Fiul satului își exprimă tristețea privind dezrădăcinarea românilor: „Din păcate, după atâția ani, în vremurile noastre unii urmează un altfel de dezrădăcinare pentru o bucată de pâine mai bună și pentru că își doresc o altfel de țară. Este la fel de trist ca și în cazul celor care au plecat și nu s-au mai întors decât în amintiri. Ca să înțelegem ce a fost și este în sufletul celor care pleacă din țară poate fi ilustrat prin câteva versuri pe car le-a scris fratele tatei din America, Teodor Gârbea, în ultima lui corespondență, acum 75 de ani. Atunci când a plecat a dus cu el țara lipită de inimă: O, țară iubită/O, satul meu drag/Oriunde voi merge prin lume pribeag/De sfânta-ți icoană voi fi însoțit/De graiul tău dulce veșnic uimit”.
Dr. Liviu Gârbea întreabă retoric dacă vom reuși, în cele din urmă, să ne respectăm înaintașii, să respectăm adevărul istoric: ”Generațiile noastre se pot bucura că au înaintași, că au cu ce se mândri. Generațiile de după noi vor putea face același lucru? Măcar dacă am ține minte și vie istoria acestui popor, s-o transmitem urmașilor, așa cum a fost și istoric și religios”.
„Fizeșul, cu rugăciunea bunicii care începea și termina lumea în fiecare zi”
De asemenea, reîntors în sat, cu prilejul centenarului de la Fizeș, a fost și scriitorul Ioan F. Pop care despre bunicul său, prizonier la nemți, își amintește: „Bunicul meu patern, care era vestit pentru faptul că știa citi și scrie, după cum știa maghiara și germana, în mâna căruia am văzut prima carte, avea și o statură impunătoare. Putea face de unul singur o casă, după cum putea caligrafia cu o ușurință de invidiat. Toți vecinii se adunau în casa făcută de el, căruia îi spuneau „cănțălarie”, pentru a-i asculta sfaturile și glumele de tot felul. Cei trei ani de prizonierat german i-au șubrezit sănătatea, curmându-i mai repede zilele. Momentul morții lui, după o căzătură în care parcă s-a crăpat și pământul, îmi mai produce și acum fiori (Solilocvii inutile – Caiete Silvane, ianuarie 2018). Adesea, în scrierile sale, scriitorul Ioan F. Pop evocă satul copilăriei „Fizeșul real și imaginar, cu zidurile copilăriei ridicate până la cer, cu iarba înrourată care mă scălda în mireasma ei, cu mantia umedă a serii are alunga lumina în ultimele cotloane ale pădurii. Cu luna care mă ajuta să țin șerpuirea unei cărări. Cu lampa care mă aștepta pâlpâind. Cu rugăciunea bunicii care începea și termina lumea în fiecare zi. Toate acele amănunte care mă împing în propriul trecut, mă fac prizonierul irecuperabil al acelor clipe. Tot acel timp care picură în hăul unor biete cuvinte. Fizeșul copilăriei mele-realitatea din care nu a mai rămas decât scheletul unui vis (Solilocvii inutile – Caiete Silvane, ianuarie 2018)”.
Totodată, la Fizeș, au mai fost prezenți urmași ai lui Nicolae Drăgan, primar al Fizeșului și curator bisericesc, cel care a avut o contribuție însemnată la construirea bisericii din sat. Printre aceștia îl amintim pe Valer Drăgan, venit de la Reșita. Menționăm că un alt fiu al satului, urmaș al curatorului Nicolae Drăgan, colonelul Petru Drăgan, din Sibiu, a furnizat listele cu soldații morți și dispăruți din Fizeș din cele două războaie mondiale, găsite la Arhivele Naționale Sibiu – fondul „Astra”.
Mulțumiri părintelui paroh Sorin Neaga, mulțumiri celor care au contribuit la ridicarea monumentului, celor care s-au implicat în organizare, dar și celor care au venit pentru întâlnirea de drag de Fizeș, unii chiar de la mii de kilometri, din Insulele Britanice. Am petrecut timpul cu folos, în tradiție, molipsiți de modestia țăranului ardelean, întrebând de un neam sau altul, revăzând un neam sau altul. Să ne ajute D-zeu să ne revedem și anul viitor! Tot cu drag de Fizeș. Fotografiile sunt realizate de fotograful Paul Kavinski care face din generația foarte tânără a fiilor satului Fizeș.
