Cecenia – Note de călătorie

Daniel Mureşan

În ochii mei de copil, spaţiul rusesc mi s-a părut deosebit, cu oameni şi locuri pitoreşti. Cehov sau Dostoievski au sondat adâncimile naturii umane, dezvăluind frumuseţea unei societăţi plină de melancolie şi lirică. Vestea unei vizite în Cecenia a venit pe nepusă masă şi trebuia sa mă hotărăsc în foarte scurt timp. Unde mai pui că doar cu câteva zile în urmă avuseră loc două atentate la Groynz. Deşi mulţi prieteni îmi spuneau că nu e bine să ajung acolo, eu m-am hotărât să plec. Surprinzător, am găsit o ţară cu oameni superbi, unde, de multe ori, m-am simţit mai în siguranţă ca acasă.
Iarnă aspră, aeroport ticsit de lume, sunt primele impresii de la Moscova. Luăm taxiul de la un aeroport la altul, facem peste trei ore pe autostradă. Erau doar 40 de kilometri. O adevărată metropolă, unde te impresionează cuminţenia din trafic, în ciuda aglomeraţiei. Când află că suntem români, taximetristul ne povesteşte că pe vremea lui Brejnev erau la mare căutare încălţămintea şi confecţiile din România.
Aterizăm la Grozny, în Cecenia, pe un aeroport micuţ dar cochet, lângă o frumoasă moschee. Din primul moment, cecenii încearcă să te cucerească, se fac plăcuţi, făcându-ne să ne simţim cu adevărat oaspeţi. Aici există un cult al ospitalităţii, condiţionat istoric şi de relaţia cu imensa stepă, unde apariţia unui om era rară. Pentru mine, ca român, care spun că avem o ospitalitate aparte în Europa, această calitate de popor primitor mi se pare nefirească, zona rusească fiindu-mi necunoscută. Cred că noi am cam pierdut din proverbiala noastră ospitalitate, părând o butaforie în comparaţie cu ce am văzut în Cecenia. Timpurile în care trăim ne-au radicalizat, determinându-ne să facem uneori alegeri stranii, unii uitandu-se spre est, alţii spre vest. Uneori, lupta pentru supravieţuire ne-a ştirbit din omenie şi din modul de primire a oaspeţilor. Cecenia a conservat tradiţia şi ospitalitatea, în ciuda dificultăţilor prin care a trecut în ultimii ani. Cred că este vorba despre o chestiune de instinct, de acceptare a asperităţilor trecute sau prezente, de nevoia de coabitare într-un spaţiu caucazian ce necesită toleranţă şi diplomaţie. Deşi, din când în când, spaţiul cecen este cutremurat de un atac al extremiştilor, Grozny este un loc primitor, care nu mai vrea să sufere istoric, care vrea să fie tărâmul unor multiple identităţi etnice.
Cecenia este o republică în nordul Caucazului, unde populaţia a luptat neîntrerupt împotriva dominaţiei străine, începând cu Imperiul Otoman (sec. XV). Într-un final, cecenii s-au convertit la islam, tensiunile lor cu turcii începând să scadă. Rezistenţa împotriva dominaţiei ruseşti a început în secolul al XVIII-lea, când căpetenia Mansur Ushurma a strâns la un loc mai multe triburi nord-caucaziene. Răzmeriţele cecene s-au accentuat de fiecare dată când statul rus a trecut prin instabilitate internă. În timpul guvernării sovietice, Cecenia a fost unită cu Ingusetia, formând Republica Autonomă Ceceno-Ingusetia. A urmat o perioadă de deportări în masă a populaţiei băştinaşe în Siberia, Stalin motivând acest fapt prin împiedicarea unui ajutor dat de localnici germanilor în timpul războiului. Cecenilor li s-a permis să se întoarcă pe pământul strămoşesc abia după 1956, în timpul destalinizării promovate de Nikita Hrusciov. Dupa 1990 a apărut o mişcare pentru independenţă, intitulată Congresul Naţional Cecen, for contestat de preşedintele Boris Elţîn. Mişcarea condusă de Dudaev a preluat controlul asupra regiunii, urmând o serie de ani plini de haos, xenofobia fiind la ea acasă. Preşedintele Boris Elţîn ordonă, în 1994, ocuparea Ceceniei. Riposta armatei cecene şi a voluntarilor a fost neaşteptată, ruşii crezând că nu vor avea probleme în zona Caucazului. Mai multe luni au avut loc lupte grele în capitala Grozny şi în împrejurimi, soldate cu mari pierderi de ambele părţi. O parte din luptătorii ceceni s-au refugiat în munţi, de unde au lansat o serie de atacuri teroriste. În ciuda a numeroase acorduri de încetare a focului, luptele de gherilă au continuat, rezultând zeci de mii de morţi şi răniţi. În anul 1999, pe fondul intensificării atacurilor teroriste în Cecenia dar şi la Moscova, se ordonă din nou ocuparea republicii rebele. Capitala Grozny a fost reconstruită din temelii, iar preşedintele Razman Kadîrov se bucură de sprijin popular. Viaţa îşi reintră în normal, deşi rebelii nu şi-au încetat activitatea.
După această scurta istorie, revin la impresiile din Grozny. Legenda spune că Alah, pentru a-şi pune la încercare credincioşii, i-a aşezat în locuri aride, în apropiere de deşert, unde nu creşte mare lucru. Credincioşii nu numai că nu au luat numele lui Alah în deşert, dar i-au lăudat puterea şi înţelepciunea. Tărâmul arid le-a călit simţurile şi trupul, le-a întărit credinţa. Aici totul e neaşteptat. Un oraş totalmente nou, reconstruit din temelii, ni se înfăţişează în toată frumuseţea sa. Zgârie nori, moschei luxuriante, dar şi militari ce păzesc fiecare intersecţie. O adevarată oază de verdeaţă în stepa Caucazului.
La intrarea într-o moschee nu poţi să nu fi impresionat de lumea musulmană luxuriantă şi profund religioasă. Desigur, poţi intra doar desculţ iar femeile doar la balcon şi cu capul acoperit. Răcoarea din interior, superbele detalii arhitecturale, cel mai moale covor pe care am călcăt vreodată, precum şi liniştea şi pacea care te înconjoară, fac din moscheea Inima Ceceniei un adevarat loc de reculegere.
Locuitorii sunt calzi şi binevoitori, bucuroşi să întâlnească persoane interesate de ţara lor. Sunt dispuşi să te ajute, încearcă să fie cât mai primitori. În nelipsitul bazar, am rămas surprins că nu am întâlnit tradiţionalul negustor care face orice ca să cumperi de la el. Vânzătorii sunt calmi, poate prea calmi pentru o astfel de meserie. În Cecenia oamenii au alte speranţe, alte năzuinţe faţă de noi. Îşi găsesc fericirea în lucruri mărunte şi se bucură de fiecare moment al zilei. Îşi doresc doar liniştea necesară pentru a uita de griji şi de ororile războiului. Au această linişte în interiorul lor, contrar renumelui de războinici.