Momente muzicale, recitaluri, lectură, carte, idei culturale, acestea sunt ingredientele evenimentului „Cărți, muzică și poezie de Ziua Culturii Naționale”, program organizat astăzi de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
La eveniment au participat scriitori din cadrul Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj și ai Cenaclului literar „Silvania”: Daniel Săuca, Ion Pițoiu-Dragomir, Marcel Lucaciu, Alice Valeria Micu, Angela Maxim, Ioan Maria Oros, Carmen Ardelean, Florin Horvath, Ioan Vasile Bulgărean, dar și profesori și elevi de la Școala Populară de Arte și Meserii a CCAJS: Clasa canto clasic: prof. Sergiu Chirilă, eleva Tabita Romițan, elevul Claudiu Ilieș; Clasa pian: prof. Oxana Străistaru, eleva Diana Alexandra Popoviciu; Clasa pian: prof. Alexandru Chiroșca, elevul Darius David; Clasa vioară – prof. Florin Zaha, eleva Ștefana Ardelean. Evenimentul a cuprins și expoziții de carte organizate de Biblioteca Județeană Sălaj și Editura „Caiete Silvane”.
În sprijinul culturii
„Este un moment simbolic de a marca această zi importantă pentru toți cei care lucrează în domeniul culturii. Mă bucur că au răspuns toate instituțiile de cultură locale și județene și, împreună, să avem parte de momente frumoase în cinstea acestei zile” a declarat managerul Centrului de Cultură și Artă Sălaj, Daniel Săuca, în deschiderea evenimentului. Prezent la eveniment, subprefectul județului Sălaj, Virgil Țurcaș, a subliniat importanța unor astfel de evenimente culturale și însemnătatea culturii pentru o societate dezvoltată, sănătoasă. Potrivit lui Virgil Țurcaș, această zi reprezintă și un bun prilej de a discuta problemele cu care se confruntă cultura, un domeniu grav afectat din cauza pandemiei. În opinia subprefectului, este nevoie de un efort comun pentru a sprijini cultura de care are nevoie întreaga societate. Tot cu această ocazie, managerul Bibliotecii Județene „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, Mariana Marian, a apreciat că nu trebuie să ne bucurăm de cultură doar cu ocazia Zilei Culturii Naționale, ci mult mai des.
Versuri și muzică
Au urmat apoi o serie de momente muzicale, toate interpretate de tineri elevi ai Școlii Populare de Arte și Meserii a Centrului de Cultură și Artă Sălaj, dar și lectura, creații literare ale scriitorilor sălăjeni. Evenimentul s-a încheiat cu un moment festiv și cu speranța unui an în care cultura să fie mai puțin afectată de criza sanitară. Partenerii evenimentului au fost Direcția Județeană de Cultură, Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei”, Casa Municipală de Cultură Zalău, Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj, Cenaclul literar „Silvania”, Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Sălaj.
Ceva cântări de a le lui Dinu Ianchis nu ați trecut in programă? Păcat, mare păcat! Dau ăsta-i bun doar la X Factor?
felicitări. am găsit revista din decembrie, cu articolul meu. POVEȘTI CĂLĂTOARE, DPOMNUL SĂUCA DANIEL, ȘI-A EXPRIMAT REGRETUL CĂ NU A ȘTIUT CĂ VOI PARTICIPA ȘI EU LA EVENIMENT, PTRU CĂ DACĂ ȘTIA CITEAM ȘI EU DIN VOLUMUL MEU. MULȚUMESC