Orașul Șimleu Silvaniei devine pentru prima oară gazda serilor cinefile propuse de Caravana Filmelor TIFF Unlimited, pe 24 și 25 septembrie. Serile de film vor începe la ora 20:00, la Cetatea Báthory, iar intrarea este liberă.
Potrivit organizatorilor, primul film proiectat, sâmbătă 24 septembrie, îi va provoca pe toți spectatorii la o incursiune spectaculoasă prin frumusețile autohtone. România Sălbatică, laureat cu 3 Premii GOPO anul acesta – Cel mai bun sunet, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun documentar – va fi introdus spectatorilor chiar de către producătorul Tudor Giurgiu, președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care va povesti la finalul proiecției cu publicul prezent. Cea mai spectaculoasă producție dedicată naturii din țara este narată de cunoscutul actor Adrian Titieni, iar coloana sonoră e semnată de compozitorul Alexei Țurcan. Piesa centrală a filmului România Sălbatică este completată de vocea Mădălinei Pavăl, o artistă desăvârșită, care a adus folclorul din Bucovina pe ritmuri moderne în muzica mainstream. Săptămâna se încheie cu zâmbete, duminică 25 septembrie, prin proiecția Dineu cu vecinii de sus, o comedie savuroasă în care două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne. Filmul a fost nominalizat la 5 premii Goya și are pe afiș vedete spaniole precum Javier Cámara (Hable con ella, La mala educación, de Pedro Almodóvar, serialele The Young Pope și Narcos) și Belén Cuesta (La casa de papel, Parking). Caravana TIFF Unlimited este un proiect organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.
[…] Orașul Șimleu Silvaniei devine pentru prima oară gazda serilor cinefile propuse de Caravana Filmelor TIFF Unlimited, pe 24 și 25 septembrie. Serile de film vor începe la ora 20:00, la Cetatea Báthory, iar intrarea este liberă. Potrivit organizatorilor, primul film proiectat, sâmbătă 24 septembrie, îi va provoca pe toți spectatorii la o incursiune spectaculoasă prin frumusețile autohtone. România Sălbatică, laureat cu 3 Premii GOPO anul acesta – Cel mai bun sunet, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun documentar – va fi introdus spectatorilor chiar de către producătorul Tudor… » Mai multe detalii […]
[…] Orașul Șimleu Silvaniei devine pentru prima oară gazda serilor cinefile propuse de Caravana Filmelor TIFF Unlimited, pe 24 și 25 septembrie. Serile de film vor începe la ora 20:00, la Cetatea Báthory, iar intrarea este liberă. Potrivit organizatorilor, primul film proiectat, sâmbătă 24 septembrie, îi va provoca pe toți spectatorii la o incursiune spectaculoasă prin frumusețile autohtone. România Sălbatică, laureat cu 3 Premii GOPO anul acesta – Cel mai bun sunet, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun documentar – va fi introdus spectatorilor chiar de către producătorul Tudor… Citeste mai mult […]