Localnici din Mineu, fii ai satului, dar și invitați din Sălaj și Maramureș, au urcat azi dimineață pe dealul de lângă localitate pentru a planta o mie de puieți de salcâm.
Evenimentul s-a bazat exclusiv pe voluntariat și a fost organizat și coordonat de organizația neguvernamentală „Comunitatea Eco Mineu”. Sătenii s-au strâns în centrul satului încă de la primele ore ale dimineții. Bruma era prezentă, iar înghețul și-a făcut apariția în zonele umbroase. Grupul de localnici a pornit de lângă fântâna satului și a urcat până pe dealul de lângă Mineu, în zona numită „Asalău”. E o pășune afectată de alunecări de teren. „Am venit cu inițiativa de a împăduri un teren de lângă sat. Asta pentru că strămoșii noștri au lăsat ceva în urmă. Trebuie să lăsăm și noi ceva generațiilor viitoare, nu? Știm cu toții, se taie, se distruge, iar noi vrem să schimbăm puțin lucrurile, asta dacă se poate. Vrem să schimbăm situația în bine, asta vrem să facem noi. Organizația noastră este una neguvernamentală și este alcătuită din săteni sau din persoane care au originile în satul nostru, dar au plecat la Baia Mare sau în Zalău. Plantăm puieții într-o zonă afectată de alunecări de teren, pământul este instabil acolo și vrem să împădurim”, ne-a declarat Marius Bodoni, cel care coordonează „Comunitatea Eco Mineu”.
Ajunși în deal, sătenii și-au făcut repede planul, au început să sape gropi și să planteze puieții. Nu a fost o muncă ușoară, pământul fiind tare din cauza secetei. La fața locului au fost prezenți și reprezentați ai Agenției pentru Protecția Mediului Sălaj care le-au dat sătenilor o mână de ajutor. A fost și o dovadă că voluntariatul poate da rezultate acolo unde există voință. Nu au lipsit voia bună și sucul de mere.
Desi este un sat cu relativ putini locuitori ,acestia sunt suficient de dinamici ca sa ofere un demn exemplu de civism implicat in dezvoltarea durabila a propriei localitati .Felicitari ,mai ales ca nu sunt la prima actiune de acest fel ,militand astfel in contrast cu zecile sate depopulate si abandonate , pentru traditie si devotament fata de propria lor istorie dar si cu speranta intr-un viitor in armonie cu natura si cu devenirea lor in timp ca entitate civica cu valori umane consacrate .
Desi satul are un numar redus de locuitori ,ei sunt suficient de dinamici incat sa organizeze astfel de actiuni ,existand precedente similare de conservare a mediului si de a da o turnura de dezvoltare durabila , in contrast cu evolutia altor localitati rurale ce se depopuleaza ,isi irosesc resursele si se lasa dominate de actiuni nocive si distructive .Este merituos ca incearca sa-si conserve traditia si istoria locala destul de impresionanta ca durata in timp ,si mai ales observam …. subiectiv …. faptul ca s-a conturat un climat civic de dezvoltare durabila a localitatii cu sperante intr-un viitor mai bun si mai in armonie cu mediul natural .
Nu am văzut pe nimeni de la Consiliul Județean, în frunte cu Dinu, participând în ziua liberă la astfel de acțiuni, aceștia ies doar în zilele plătite. Și apoi se trag toți în poze de ziar, să arate cetățenilor cât sunt de harnici.
Dinuleeee, ai pierdut ocazia să te fotografiezi dând indicații cum se plantează copacii, așa cum ai făcut în data de 8 oct. o zi lucrâtoare, pentru care tu și ai tai ați fost plătiți să ieșiți la pădure la o slabă friptă. Bagâ la cap ce au făcut oamenii din Mineu.