Considerată de o importanță majoră pentru patrimoniul județului nostru, biserica de lemn din Bozna a fost pusă în siguranță cu ajutorul voluntarilor din cadrul Asociației „ARHAIC” – Ambulanța pentru Monumente. Lucrările de intervenție au vizat acoperișul bisericii, învelitoarea de șindrilă fiind înlocuită cu una nouă.
„Bisericuțele de lemn reprezintă o categorie aparte a patrimoniului construit din Sălaj. Valoarea lor identitară și culturală deosebită, pe de o parte, și precaritatea materialului din care sunt construite, pe de altă parte, au determinat asumarea, de către Asociația ARHAIC a unei inițiative de punere în siguranță a două astfel de monumente: biserica de lemn din Hida, respectiv biserica de lemn din Bozna. Acțiunea a avut loc în 2021, prin intermediul programului civic de salvgardare a patrimoniului construit Ambulanța pentru Monumente. Dacă lucrările de punere în siguranță a bisericii de lemn din Hida s-au desfășurat în prima jumătate a anului, intervenția de la bisericuța din localitatea Bozna a început în luna august a anului trecut (2021), noua învelitoare de șindrilă a bisericii, mai puțin turnul-clopotniță, fiind finalizată în cursul lunilor august-octombrie 2021”, este o parte din mesajul celor de la Asociația „ARHAIC” și Ambulanța pentru Monumente Sălaj.
Intervenții complexe
„Lucrările la turnul clopotniță au fost mai anevoioase și s-au desfășurat când timpul a fost favorabil, de regulă la sfârșit de săptămână. Astfel, în lunile noiembrie și decembrie, a fost acoperit coiful turnulului cu șindrilă, a fost montată instalația de paratrăsnet și a fost demontată schela utilizată la baterea șindrilei pe coif.
Venirea zăpezii a adus cu sine o pauză binemeritată. Odată cu începutul primăverii, anul acesta, în Săptămâna Mare, am revenit la bisericuța din Bozna pentru a încheia lucrările: am bătut scândurile și șipcile necesare pe turn, am demontat și aranjat schelele pentru a fi transportate la următoarea intervenție. La final, am tras clopotul bisericii pentru a anunța tuturor încheierea lucrărilor”, au mai anunțat coordonatorii de proiect.
Vechea pictură a bisericii, pusă în siguranță
Tot cu această ocazie a fost realizată și investigația dendrocronologică a bisericii, investigație realizată cu sprijinul dendrocronologului Patrick Chiroiu. „Dincolo de reușita acestui demers de punere în siguranță a unei biserici de lemn ridicate spre sfârșitul secolului al XVII-lea, prin realizarea unei noi învelitori de șindrilă, ne bucurăm să știm că vechea pictură a bisericii, anterior protejată doar de tabla pusă în anul 1930, este acum în siguranță, iar bisericuța va putea fi reintegrată în viața comunității, aici urmând a se sluji cu ocazia hramului, prăznuit de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, au mai punctat coordonatorii. Ambulanța pentru Monumente este un proiect sprijinit de ASR Prinţul de Wales prin The Prince’s Foundation, proiectul fiind inițiat de Asociația MONUMENTUM și coordonat în județul Sălaj de Asociația ARHAIC.
Cine sunt voluntarii?
Voluntarii implicați în acest proiect sunt: Daina Pop, Ana Georgiana Pahone, Matei Simoc, Anda Simoc, Ferenc Istvan Kabai, Tudor Bonta, Cristian Urucu, Daciana Bogdan, Ana Nicola Bocănici, Eugen Vaida, Mara Teodorescu, Teodora Năprădean, Elena Grec, Tania Mirela Criste, Diana Milica-Rafalet, Sebi Stoici, Ana Maria Ardeleanu, Teodor Manta, Ioana Mîndru, Mara Misosniky, Cristian Zaharia, Diana Ilie, Ioana Georgescu, Emma Ilinca Ioniță, Ionut Cosmin Militaru, Andrei Popescu, Adeline Cristiana Sandu, Monica Pârvan, Alexandra Muntean, Paul Burzo, Andrei Olinca, Razvan Stanciu, Razvan Bandici, Sebastian Bandici, Silviu Valach, Vlad Bonta. Echipa este alcătuită din: Bogdan Ilieș, Madalina Varga, Lehene Valeria, Andreea Năprădean, Bogdan C Pintea și Corina Caraba, meșterii fiind Vasile Pop și Vasile Moisa. Șindrila a fost realizată de meșterii Dorel Anghel Ștefan și Dorin Putuca din localitatea Plai, județul Hunedoara, ajutați de Andrei Onica (Ambulanța pentru Monumente Arad).
Sursa foto: Ambulanța pentru Monumente Sălaj
[…] Considerată de o importanță majoră pentru patrimoniul județului nostru, biserica de lemn din Bozna a fost pusă în siguranță cu ajutorul voluntarilor din cadrul Asociației „ARHAIC” – Ambulanța pentru Monumente. Lucrările de intervenție au vizat acoperișul bisericii, învelitoarea de șindrilă fiind înlocuită cu una nouă. „Bisericuțele de lemn reprezintă o categorie aparte a patrimoniului construit din Sălaj. Valoarea lor identitară și culturală deosebită, pe de o parte, și precaritatea materialului din care sunt construite, pe de altă parte, au determinat asumarea, de către Asociația ARHAIC a unei inițiative de punere… Citeste mai mult […]
[…] Considerată de o importanță majoră pentru patrimoniul județului nostru, biserica de lemn din Bozna a fost pusă în siguranță cu ajutorul voluntarilor din cadrul Asociației „ARHAIC” – Ambulanța pentru Monumente. Lucrările de intervenție au vizat acoperișul bisericii, învelitoarea de șindrilă fiind înlocuită cu una nouă. „Bisericuțele de lemn reprezintă o categorie aparte a patrimoniului construit din Sălaj. Valoarea lor identitară și culturală deosebită, pe de o parte, și precaritatea materialului din care sunt construite, pe de altă parte, au determinat asumarea, de către Asociația ARHAIC a unei inițiative de punere… » Mai multe detalii […]
Mulțumim din inimă, Ambulanța pentru Monumente! Dumnezeu să vă răsplătească munca și dăruirea!