Un copil de numai 11 luni a ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, după ce s-a intoxicat cu ciuperci. Potrivit Marianei Ortelecan, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, băieţelul, diagnosticat cu intoxicaţie acută cu ciuperci, a fost stabilizat de cadrele medicale din cadrul Spitalului Judeţean Zalău, după care a fost transferat la Clinica de Pediatrie II din Cluj-Napoca.
Bebeluşul, de numai 11 luni, este cel de al treilea copil al unei familii din comuna Hida. Potrivit primarului comunei, Dumitru Petruş, familia locuieşte într-o anexă a unei foste ferme din localitate, iar cel care asigură traiul familiei este concubinul mamei copiilor. După cum a explicat referentul social din cadrul primăriei Hida, bărbatul a venit în comună pentru a munci la o stână de oi, ca şi îngrijitor, iar mama copiilor, neavând acte, nu are niciun fel de venit.
Până la ora închiderii ziarului, reprezentanţii Clinicii de Pediatrie II din Cluj-Napoca nu au putut oferi date oficiale cu privire la starea de sănătate a copilului.
Şase intoxicaţii în 24 ore
Numărul cazurilor de intoxicaţii cu ciuperci creşte alarmant, de la o săptămână la alta. Dacă weekendul trecut, doar două persoane au fost diagnosticate cu intoxicaţie cu ciuperci, în perioada 31 mai-1 iunie, şapte sălăjeni au ajuns la spital, după ce au consumat ciuperci. De altfel, potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţa Sălaj, în doar 24 de ore au fost solicitaţi pentru şase astfel de cazuri.
Este vorba despre un adolescent, de 15 ani, din municipiu Zalău, care se află, în prezent, internat la secţia Pediatrie a Spitalului, de o femeie, în vârstă de 54 de ani şi un bărbat, de 60 de ani, ambii din localitatea Cehu Silvaniei, internaţi la Secţia Interne a unităţii spitaliceşti, iar alte trei persoane au fost internate la Spitalul Orăşenesc din Şimleu Silvaniei.
Intoxicaţie gravă, dacă simptomele apar mai rapid
În cazul intoxicaţiei cu ciuperci există trei categorii de simptome. Simptomele iniţiale apar în primele şase ore de la ingestie şi constau în tulburări digestive, alergice şi neurologice: hipotensiune arterială, halucinaţii, tulburări nervoase, abundenţa salivaţiei, lacrimare, pupilă micşorată, dureri abdominale, scăderea frecvenţei cardiace, tegumente umede. Simptomele tardive apar între 6 şi 24 de ore de la ingestie: hepatotoxicitate, nefrotoxicitate, tulburări hematologice, cum ar fi greţuri, vărsături, diaree, tulburări gastrointestinale, icter, hemoragii, tulburări neurologice, encefalopatie, manifestări renale grave, afecţiuni hepatice, hipoglicemie, în timp ce simptomele întârziate apar la mai mult de 24 de ore de la ingestie şi ţin de sindromul nefrotoxic.
Intoxicaţia cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală şi rapiditatea în stabilirea diagnosticului şi instituirea tratamentului pot salva viaţa bolnavului. Cu cât simptomele apar mai rapid, cu atât intoxicaţia este mai gravă.
Din cele peste 100 specii de ciuperci otrăvitoare, 15-20 sunt letale, 95 la sută din cazurile de intoxicaţie producându-se din cauza greşelilor de identificare a speciei. Gravitatea intoxicaţiei depinde de specia de ciuperci, de cantitatea consumata şi chiar de vârstă, copiii, vârstnicii şi bolnavii cronic fiind mult mai sensibili.
„Nu este normal să introduci în alimentaţia unui copil de 11 luni ciupercile. Eu nu recomand ciupercile nici adulţilor”, a precizat medicul sălăjean, Dan Medve.