Un adolescent de 18 ani, din comuna Bocşa, a ajuns zilele trecute la spital, după ce a fost victima unui eveniment rutier, produs pe Drumul Comunal 2, din vina lui. Miercuri dimineața la ora 4, în Sighetu Silvaniei, adolescentul, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Chieșd-Sălăjeni, din cauza alcoolului, a lipsei de experiență și a neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat într-un stâlp de susţinere a reţelei electrice. La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Evenimentul s-a soldat cu rănirea uşoară a acestuia. A fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.