Un zălăuan în vârstă de 47 de ani, care asigura paza materialelor şi utilajelor din Parcul Central Municipal, a ajuns în spital în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost atacat cu o bâtă de către un bărbat. Omul abia a reuşit să sune la numărul unic de urgenţă, moment în care a fost lovit de agresor. Întreaga scenă a fost înregistrată de camerele de supraveghere amplasate în incinta parcului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, Isaia Micle, ne-a declarat că dispeceratul unităţii a fost sesizat în noaptea de sâmbără spre duminică, în jurul ore 1.30, de către un cetăţean care asigura paza în parcul central că a fost agresată de către o persoană necunoscută. „Echipajul de jandarmi s-a deplasat imediat la faţa locului, demarând cercetările în cauză pentru identificarea persoanei care l-a agresat pe paznic. Acesta a fost atacat cu o bâtă şi a fost lovit în zona umărului stâng, suferind o fractură”, a declarat Isaia Micle.
Rănitul a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Nu a durat mult până ce oamenii legii au ajuns la agresor. Întregul incident a fost văzut de agentul care executa serviciul de permanenţă la dispeceratul Poliţiei Locale Zalău. Acesta a observat pe imaginile transmise de camerele de supraveghere altercaţia între un grup de tineri şi persoana care executa paza materialelor şi lucrărilor efectuate în scopul reabilitării parcului. „În urma conflictului a rezultat vătămarea corporală a persoanei care executa serviciul de pază în zona bărăcilor amplasate pe durata lucrărilor din parc. După vizionarea înregistrării, poliţiştii locali l-au recunoscut pe agresor ca fiind Eugen V., de 32 de ani, din Zalău”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău, Lucian Trif.
Pe numele agresorului, jandarmii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe.