Momente cumplite pentru o familie din Crişeni. Un bărbat de 40 de ani a fost găsit duminică, în jurul prânzului, plutind într-un bazin situat pe strada Lupului, din Zalău. Din primele informaţii, acesta se afla, în zona respectivă, la pescuit. La faţa locului, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, s-a deplasat un echipaj al Detaşamentului de pompieri Zalău pentru a scoate trupul neînsufleţit din apă. În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii sălăjeni, bărbatul a fost identificat ca fiind Ioan B., din Crişeni. Conform celor spuse de Tincuţa Dumuţa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, nu au fost descoperite urme de violenţă pe corpul acestuia, cadavrul fiind transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.