Un bărbat, în vârstă de 25 de ani din comuna Boghiș, a fost reținut 24 de ore de Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Sălaj. Acesta a provocat, în cursul zilei de ieri, 11 august, un accident în localitatea Crasna. Aflat la volanul unui autotursim, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț din beton, izbindu-se de un cap de pod. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce anulat. În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni ușoare, fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate, dar și pentru a i se preleva mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemie. „Polițiștii au întocmit dosar penal, iar față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducere fără permis, sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj. Pe această cale polițiștii atrag atenția șoferilor, aflați în trafic, să respecte regulile de circulație. „Protejați-vă viața, integritatea corporală, bunurile, dar și libertatea!”.
[…] Un bărbat, în vârstă de 25 de ani din comuna Boghiș, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore de Polițiștii » Mai multe detalii […]