Un bărbat în vârstă de 56 de ani din Aghireș s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști după ce, la finalul săptămânii trecute, a condus un tractor deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost depistat întrafic pe un drum din localitatea Fetindia, iar la testarea cu etilotestul s-a evidențiat o concentrație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului tractorului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Șoferi, atenție!
Pe această cale polițiștii reamintesc tuturor șoferilor să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv. Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice. Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui șofer: afectează judecata – în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc, induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale. Legislația rutieră prevede pentru șoferii depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, în timp ce șoferii care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat vor fi încadrați la infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între unu și cinci ani. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise.
foto cu caracter informativ
[…] Un bărbat în vârstă de 56 de ani din Aghireș s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști după ce, la finalul săptămânii trecute, Citeste mai mult […]