Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Sâg, care a găsit un telefon mobil pe care și l-a însușit este cercetat de polițiști. Concret, o femeie din localitatea Agrij și-a uitat telefonul pe o bancă din parcul din Zalău și când s-a întors pentru a-l recupera nu l-a mai găsit. Femeia a sesizat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău. Aceștia au efectuat investigații și cercetări, iar în cursul zilei de 14 septembrie, au identificat persoana bănuită că și-a însușit bunul găsit. Telefonul a fost recuperat și predat persoanei vătămate, iar polițiștii continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal să fie înaintat parchetului cu propuneri legale. Pe această cale polițiștii reamintesc că potrivit Codului penal, „fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său constituie infracțiune și se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine”.
Sfaturi pentru a nu deveni victima hoților
Pentru a nu deveni victima hoților, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj vin cu o serie de recomandări. Evitaţi să purtaţi banii, portofelul sau telefonul la vedere, în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei sau în sacoşa de cumpărături. Acordați o mai mare atenție poșetei decât plaselor de cumpărături. Siguranța poșetei și a portofelului să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră. Purtați rucsacul sau poșeta în partea din față a corpului, unde le aveți în raza vizuală și le puteți proteja. Nu le lăsați niciodată nesupravegheate, de exemplu în coșul de cumpărături. Când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit. Evitaţi conversaţiile cu persoane necunoscute. Hoţii care fură din poșete sau genţi şi buzunare pot „lucra” în grup, iar rolul unuia dintre ei este acela de a distrage atenţia în timp ce altul acţionează.
Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea. Nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani. Manifestaţi o grijă sporită pentru a nu vă fi sustrase cardurile de debit sau de credit, de tip „contactless” întrucât acestea se pot utiliza la cumpărături fără introducerea unui cod PIN pentru sume mai mici de 100 de lei. Aveți grija la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate. Există riscul sa fiți urmărit și să vă fie sustrasă suma de bani; Evitați să numărați banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră, printre cetățeni pot fi și infractori, cărora le oferiți singuri pontul.
Acordați atenție sporită copiilor, cărora trebuie să evitați să le oferiți bunuri de valoare (telefoane mobile, sume mari de bani).
[…] Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Sâg, care a găsit un telefon mobil pe care și l-a însușit este cercetat de polițiști. Citeste mai mult […]