Bani mulți și simboluri greșite în cazul statuii lui Mihai Viteazul din Zalău

Proiectul privind amplasarea monumentului închinat lui Mihai Viteazul, reprezentat călare, continuă în linie dreaptă. Acesta va fi amplasat în fața cinematografului Scala din Zalău și este prima sculptură de o așa anvergură existentă în oraș. Inițiativa, ce are ca scop revitalizarea calității estetice a orașului, a dat naștere a numeroase controverse din partea societății civile. Mulți dintre aceștia văd investiția ca pe una inutilă, iar cu acei bani, administrația locală ar fi putut realiza alte proiecte pentru municipalitate. Costurile se întind la suma de un milion de euro. Mai mult, și voci din fostul Consiliu local au contestat implementarea proiectului, având în vedere situația economică de la acea vreme.

În ciuda acestui fapt, orașul va avea acest monument amplasat pe artera principală, iar mulajul statuii este gata. Această lucrare pare să nu fie în ton cu istoria, deoarece modul în care este reprezentat monumentul nu o redă pe deplin. În imaginea alăturată, statuia ce urmează să îmbogățească orașul redă calul cu ambele picioare din față ridicate. În funcție de aceste elemente, poate fi identificat modul în care voievodul și-a găsit sfârșitul.

Conform heraldicii ecvestre, atunci când calul are ambele picioare ridicate, personajul reprezentat de artist a murit în luptă. În cazul în care calul are un picior pe pământ, atunci eroul a fost rănit în luptă sau ucis mișelește, iar atunci când ambele picioare din față sunt pe pământ, călărețul a murit în mod natural, ori de „moarte buna”, după cum mai spune o vorbă din popor. Mihai a murit ucis mișelește, deci calul trebuia să aibă doar un picior ridicat. Ridicarea statuii a fost votată în Consiliul Local, dar consilierii nu aveau de unde să știe de aceste prevederi. În ceea ce privește avizul privind concepția artistică, acesta a fost dat de Ministerul Culturii.

Responsabilul pentru realizarea acestui monument este Paul Muscalu, artist plastic-sculptor. Acesta are studii de specialitate în acest domeniu, iar palmaresul său cuprinde și alte lucrări importante realizate în mari orașe ale țării. Una dintre acestea îl reprezintă tot pe Mihai Viteazul, în București, de la Regimentul Mihai Viteazul. Mai mult, o altă lucrare principală a artistului este Monumentul Eroilor Căzuți București. El cochetează și cu stilul art-nouveau, având în palmaresul său și o casă în acest stil în capitală.

Situație similară cu greșeli și în cazul monumentului orădean

Dacă în cazul statuii din Zalău, calul este redat cu ambele picioare din față ridicate, la Oradea, monumentul amplasat în Piața Unirii în anul 1994 este redat cu toate cele patru sprijinite de sol. Cu atât mai mult, o altă greșeală remarcată de criticii de artă și specialiști, statuia ce-l ilustrează pe Mihai Viteazul călare trebuia poziționată cu fața spre granița cu statul maghiar. Acest lucru, pentru cei mai mulți neimportant, simbolizează apărarea țării de dușmani! În realitate, acesta este amplasat cu spatele la granița cu Ungaria.

 

7 Thoughts to “Bani mulți și simboluri greșite în cazul statuii lui Mihai Viteazul din Zalău”

  1. Anonim

    Să-l pună pe Mihai fără cal!

  2. Andrei f.

    În primul rând trebuie felicitat cel care a avut inițiativa, d-l Bălăjel . Evident, antiromânii au un dinte împotriva statuii, să nu uităm că statuia lui Mihai de la Oradea a fost dată jos din centrul Oradei iar în locul ei a fost pusă statuia lui Ladislau. Bolovan adică !

    1. Anonim

      Românul cel cu „pohta ce-am pohtit” avea mamă cârciumăreasă grecoaică din Târgul de Floci și tată negustor tot grec.

  3. Anonim

    Mihai conducea oastea Ligii Creștine la Guruslău, Bathori era aliat cu păgânii ( turcii) . Amândouă oștile erau de mercenari .
    Păgânii au un dinte contra lui Mihai !

  4. Adi

    Amu,consilierii ca virgulă consilierii,c-au diplome cumpărate de la chioșcul Goldiș.Da’inteligentul ăla de „artist” n-are atâtea cunoștințe de heraldică să le spuie ălora că nu-i bine ?

    1. Anonim

      Păi cum să spună, dacă nu știa? Nici el, nici funcționarii băgați cu pile la Ministerul Culturii, care au aprobat.

Leave a Comment