Doi adolescenţi din comuna Crişeni, bănuiţi de comiterea unui furt de telefon mobil au fost identificaţi zilele trecute de poliţişti. Prejudiciul a fost recuperat. Verificările efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au stabilit că, în noaptea de 27 spre 28 februarie 2018, cei doi i-au sustras unui bărbat, din municipiul Zalău, telefonul pe care îl avea în mână. La momentul comiterii faptei, zălăuanul se afla pe o bancă din apropierea locuinţei. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitului. Poliţiştii continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu.