Trei salajeni, intre care si un minor de numai 11 ani, sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat, dupa ce au fost prinsi zilele trecute de politistii maramureseni, ca au furat doua iepe si un cal de pe pasunea comunei Salsig. Suspectii nu s-au straduit prea mult sa sustraga cabaline, in valoare totala de 7.000 de lei, deoarece animalele au fost lasate nesupravegheate pe pasune.
Potrivit organelor de politie, in noaptea de 15 spre 16 mai, cei trei suspecti s-au deplasat cu o caruta pana pe pasunea comunala Salsig, de unde au furat caii lasati fara supraveghere peste noapte. Au legat animalele de caruta si au plecat cu acestea, pe cai ocolite, pana in locul unde au fost depistati de politisti, in padurea din apropierea comunei Somes Odorhei.
Politistii maramureseni, ajutati de colegii lor din sectia Jibou – Somes Odorhei, i-au gasit pe autori, respectiv pe Claudiu L., de 19 ani, din Somes Odorhei, Vasile L., de 27 de ani, si un minor de 11 ani, ultimii doi cu domiciliul in comuna Garbou. Cei doi tineri de 19 si 27 de ani sunt cercetati in stare de libertate pentru furt calificat si risca sa ajunga dupa gratii.