Trei zălăuani, între care doi minori de 15 şi 16 ani, sunt cercetaţi în stare de libertate de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, după ce ar fi sustras, în cursul lunii trecute, aproximativ 200 de litri de motorină dintr-un autocamion aflat într-o parcare din municipiu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că presupuşii autori ai furtului au fost identificaţi în cursul zilei de marţi de către poliţişti. „În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Compartimentului Furturi de şi din auto din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat, în cursul zilei de marţi, presupuşii autori ai unui furt comis în noaptea de 16 spre 17 decembrie a anului trecut. Aceştia, Ovidiu L., Aurel F. şi Marcian P., toţi din Zalău, sunt suspectaţi că în noaptea respectivă ar fi sustras din rezervorul unui autocamion, care se afla parcat în zona Brădet din municipiu, aproximativ 200 de litri de motorină”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, prejudiciul în valoare de aproximativ 1.500 de lei nu a fost recuperat momentan.
Pe numele suspecţilor, oamenii legii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă să ajungă în spatele gratiilor.
Asta-i furt.Vax.Militienii din Jibou au furat cu tonele si-s bine mersi.
daca fura nu ma mira deloc . cred ca nu este bine sa furii dar daca altii au furat cu cisternele si sant liberii .acestia acum invata sa fure sant in practica la rezervoare mici peste ani vor trece si ei la cisterne! .datii tinerilor de munca si nu vot fura decat aceei care sant nevoiti.. cred ca cel de 23 de ani este profesorul lor ei fiind minori nu vor patii nimic stiu si ei asta. asa ca spor la practica copiii.