Amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pot primi sălăjenii care refuză să prezinte certificatul verde privind vaccinarea împotriva noului coronavirus. Amenzile sunt și mai mari în cazul agenților economici care nu respectă normele sanitare în vigoare.
Primele verificări referitoare la existența certificatului verde referitor la vaccinarea împotriva noului coronavirus au început aseară în județul nostru. Polițiștii și jandarmii au ieșit în teren în jurul orei 20. Primele persoane au fost verificate în zona centrului comercial. Nu au fost înregistrate cazuri de refuz, iar persoanele verificate au prezentat certificatul digital privind vaccinarea. „La nivelului municipiului și al celorlalte orașe din județ, polițiștii împreună cu jandarmi au verificat peste 150 de operatori economici și au instruit 115. În baza unui plan de acțiune comun al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și Biroului Județean Transport Feroviar Sălaj, au fost mobilizate aproape 40 de efective, care au acționat pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19. Astfel, 160 de operatori economici au fost verificați dacă respectă măsurile impuse de autorități, iar 115 dintre aceștia au fost instruiți pe bază de proces-verbal cu privire ultimele modificări legislative, dar și cu privire la obligația și modul de scanare a codului QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene. Cetățenii trebuie să cunoască faptul că, încălcarea obligației de a prezenta Certificatul Verde pentru anumite activități se sancționează cu amendă între 1.000 și 5.000 de lei, pentru persoanele fizice. Pentru persoanele juridice care nu respectă obligația de verificare a certificatului digital, sancțiunea este cuprinsă între 2.000 de lei și 10.000 de lei. Verificările au vizat, de asemenea, respectarea de către persoanele fizice a măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție și a restricțiilor privind libera circulație în intervalul orar 22.00-05.00”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj.
Amenzi și pentru nepurtarea măștii sanitare
Potrivit polițiștilor, nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii 55/2020, cu amenda între 500 și 2.500 de lei. De asemenea, cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la restricțiile de circulație a persoanelor. Circulația în intervalul orar 22:00 – 05:00 este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții. În cadrul activităților, au fost legitimate 240 de persoane și au fost verificate 115 persoane în aplicația STS „CHECK DCC”, cu privire la deținerea certificatului verde Covid. Polițiștii au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale, din care 38 au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind prevenirea răspândirii pandemiei.
Eu am primit Adeverință de vaccinare, de ce mai trebuie Certificat verde ?