Mai mulți cititori ne-au anunțat în ultimele zile că nu și-au mai putut accesa conturile de Facebook. Totul s-a întâmplat după ce au primit mesaje private care îi îndemnau să acceseze diferite linkuri pentru care era nevoie de introducerea parolei de Facebook. Din acel moment, contul de Facebook nu mai putea fi accesat de proprietarul de drept.
„Am primit un mesaj privat de pe contul unui cunoscut, cont care s-a dovedit a fi fals pentru că fusese furat. Mesajul mă îndemna să votez un copil într-un proiect educațional. Mi se mai explica faptul că nu pot intra în aplicație decât introducând parola mea de Facebook. Pentru că mesajul venea de la un prieten, am accesat aplicația, iar în câteva minute nu am mai avut acces la propriul meu cont. Ulterior, mai mulți prieteni mi-au spus că le trimiteam diferite mesaje similare de pe contul meu, dar era de fapt altcineva. Probabil e un virus, ceva”, ne-a spus cititorul. Potrivit specialiștilor, astfel de mesaje sunt trimise de câteva zile și prin mesaje scrise, pe telefoanele mobile. Populația este îndemnată să nu acceseze asemenea aplicații și să nu își divulge nimănui datele bancare sau parolele de acces la adresa de e-mail sau la contul de pe rețelele de socializare.
Fotografie cu caracter ilustrativ
[…] Mai mulți cititori ne-au anunțat în ultimele zile că nu și-au mai putut accesa conturile de Facebook. Totul s-a întâmplat după ce au primit mesaje private care îi îndemnau să acceseze diferite linkuri pentru care era nevoie de introducerea parolei de Facebook. Din acel moment, contul de Facebook nu mai putea fi accesat de proprietarul de drept. „Am primit un mesaj privat de pe contul unui cunoscut, cont care s-a dovedit a fi fals pentru că fusese furat. Mesajul mă îndemna să votez un copil într-un proiect educațional. Mi se… Citeste mai mult […]
[…] Mai mulți cititori ne-au anunțat în ultimele zile că nu și-au mai putut accesa conturile de Facebook. Totul s-a întâmplat după ce au primit mesaje private care îi îndemnau să acceseze diferite linkuri pentru care era nevoie de introducerea parolei de Facebook. Din acel moment, contul de Facebook nu mai putea fi accesat de proprietarul de drept. „Am primit un mesaj privat de pe contul unui cunoscut, cont care s-a dovedit a fi fals pentru că fusese furat. Mesajul mă îndemna să votez un copil într-un proiect educațional. » Mai multe detalii […]