Atenție la hoții din mașini! Polițiștii zălăuani în acțiune

Pentru a preveni furturile din autoturisme, polițiștii sălăjeni au desfășurat, în cursul zilei de ieri – 2 februarie, trecute activități de informare cu cetățenii.

Oamenii legii au acționat în întreg municipiul Zalău, cu precădere în zona centrală, în piața Unirii și au transmis recomandări şi au distribuit materiale informative cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru a preveni furturile din autoturisme. În discuțiile purtate cu cetățenii, polițiștii de prevenire sălăjeni le-au oferit acestora informații referitoare la metodele cel mai des folosite de infractori în cazul furturilor din auto, obiceiurile proprietarilor care favorizează comiterea acestor gen de fapte și măsurile elementare de protecție pe care aceștia trebuie să le adopte pentru a nu fi victime ale acestei infracțiuni.

De asemenea, polițiștii au purtat discuții cu cetățenii privind importanța adoptării unui comportament preventiv și sesizarea promptă a evenimentelor prin 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție.

Recomandări

Pe această cale, polițiștii sălăjeni transmit cetățenilor o serie de recomandări. O primă recomandare este de a nu parca autoturismul în zone izolate, retrase. „Dacă aveți posibilitatea, parcaţi autoturismul lângă imobilul în care locuiţi aşa încât să-l puteţi observa permanent, iar locul să fie iluminat în timpul nopţii! Verificaţi dacă portiere sunt închise şi asigurate şi activaţi sistemul de alarmă atunci când autoturismul urmează să fie parcat într-un loc nesupravegheat. Când părăsiți autoturismul, chiar şi pentru câteva minute, închideți complet geamurile şi asigurați portierele! Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (sisteme GPS, genţi, borsete, telefoane mobile, aparatură electronică, etc.) chiar dacă lipsiţi pentru scurt timp! În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere al uşilor. Când lăsați autoturismul la spălătorie sau la un atelier auto, asigurați-vă că în interiorul acestuia nu au rămas obiecte tentante pentru persoanele rău-intenţionate. Apelați la o firmă specializată pentru montarea unui sistem de alarmă. Anunţați poliţia imediat ce ați observat că ați fost victima unui furt şi nu aduceți nicio modificare locului faptei. Puteți distruge posibilele urme lăsate de hoţi şi, astfel, va fi mult mai dificilă identificarea acestora!”, au transmis polițiștii sălăjenii.

2 Thoughts to “Atenție la hoții din mașini! Polițiștii zălăuani în acțiune”

  1. […] Pentru a preveni furturile din autoturisme, polițiștii sălăjeni au desfășurat, în cursul zilei de ieri – 2 februarie, trecute activități de informare cu cetățenii. Citeste mai mult […]

  2. […] Pentru a preveni furturile din autoturisme, polițiștii sălăjeni au desfășurat, în cursul zilei de ieri – 2 februarie, trecute activități de informare cu cetățenii.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment