Sălajul se numără printre judeţele cel mai puţin afectate de atacurile cibernetice, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Astfel, în anul 2018 s-au înregistrat 556 de incidente cu impact semnificativ asupra securităţii şi integrităţii reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, în creştere cu 66 la sută faţă de 2017. Acestea au afectat, în total, aproape 15 milioane de conexiuni. Potrivit Ziarului Financiar cele mai multe conexiuni afectate de incidentele semnificative au fost cele de: telefonie mobilă şi SMS – peste 7,6 milioane de conexiuni; urmate de serviciile de internet mobil – peste 4,7 milioane de conexiuni; telefonie fixă – peste 1 milion de conexiuni şi internet fix – aproximativ 1 milion de conexiuni, cele mai puţin afectate fiind cele de retransmisie a programelor audiovizuale – aproximativ 438 de mii de conexiuni. Constanţa a fost cel mai afectat judeţ cu 64 de incidente, urmat de Dolj, unde s-au înregistrat 57 incidente, Teleorman cu 55 incidente şi Olt unde au avut loc 54 incidente. Pe de altă parte, judeţele cel mai puţin afectate au fost Ialomiţa nouă incidente, Bihor şi Sălaj – câte 11 incidente. Potrivit raportărilor, anul trecut un incident cu impact semnificativ asupra securităţii şi integrităţii reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice a afectat în medie 24.252 de conexiuni, numărul fiind în scădere faţă de 2017, când au fost înregistrate în medie 29.755 de conexiuni afectate de un incident. Dacă în anul 2017 durata medie a unui incident semnificativ a fost de 8 ore şi 49 de minute, iar durata totală a incidentelor de 2.945 de ore, în anul 2018 s-a constatat o uşoară îmbunătăţire, durata medie a unui incident scăzând la 5 ore şi 3 minute. Astfel, şi durata totală a incidentelor a scăzut la 2.808 de ore.