Trei bărbaţi care au săvârşit infracţiuni silvice au fost prinşi de către jandarmi, în perioada 10-14 martie, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilicite din domeniul silvic.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj, K.C., de 38 de ani, din Jibou, s-a ales cu două amenzi în valoare totală de 6.000 de lei, după ce a transportat cu ajutorul unui atelaj hipo, fără a avea documente legale de provenienţă şi transport, 0,6 metri cubi de material lemnos din specia fag şi i-a adresat injurii şi expresii jignitoare unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic „Stejarul” Zalău. În plus, jandarmii i-au confiscat lemnele şi le-au predat în custodie Ocolului din Zalău.
Cu 1.000 de lei a fost sancţionat şi L.G., de 33 de ani, din Jibou, care a tăiat fără drept, din locul numit Iertaş, de pe raza localităţii Var, arbori din specia tei. Pentru fapt sa, bărbatul a fost lăsat fără motofierăstrăul marca Husqvarna, precum şi fără lemnul tăiat ilegal.
Un al treilea bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de către jandarmii sălăjeni tăind fără drept arbori din specia răchită, din locul numit Bocterie, de pe raza localităţii Jibou. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la 800 de lei. „Cantitatea de 1,4 metri cubi de material lemnos a fost confiscată, iar actele de sesizare privind săvărşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, conform art. 107, Cod Silvic, vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou”, se arată în comunicatul amintit.