O femeie în vârstă de 56 de ani din Bobota s-a ales cu dosar penal după ce, polițiștii au descoperit la domiciliul său arme și muniții fiind neautorizată în acest sens. Descoperirea a avut loc la finalul săptămânii trecute de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sălaj care s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie de 56 de ani, din comuna Bobota, nefiind autorizată în vederea deținerii, portului și folosirii de arme și muniții, deține, fără drept, la domiciliul său două arme neletale de tir sportiv, suspuse autorizării.
La solicitarea polițiștilor, femeia a predat armele și muniția deținută, fiind vorba de o armă neletală cu aer comprimat, tip pușcă, de calibru 4,5 mm, un pistol cu aer comprimat, de același calibru și 1270 de bucăți alice de calibru 4,5 mm.
„Bunurile deținute fără drept au fost indisponibilizate, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal, întocmit pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.
Aceștia precizează că înainte de a vă achiziționa orice tip de armă este indicată informarea temeinică cu privire la regimul de deținere al acesteia.
[…] O femeie în vârstă de 56 de ani din Bobota s-a ales cu dosar penal după ce, polițiștii au descoperit la domiciliul său arme Citeste mai mult […]