Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 (Serviciul de Urgenţă pentru Persoanele cu Dizabilităţi de Auz şi de Vorbire) ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei. De asemenea, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei. Sacţiunile au intrat în vigoare din această lşună, mai exact din 3 octombrie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor. În sensul legii, alertarea falsă este utilizarea intenționată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție (structurile autorităților administrației publice, care au rolul de intervenție imediată pentru soluționarea urgențelor în domeniile ambulanței, serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare – S.M.U.R.D., poliției, jandarmeriei, serviciilor publice profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, inclusiv S.M.U.R.D., contra terorismului, precum și alte structuri) în mod nejustificat. Sancțiunile au fost stabilite prin Ordonanța de Urgență nr. 62 din 27 august 2019, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice. Actul normativ a fost adoptat având în vedere necesitatea creșterii eficienței gestionării apelurilor de urgență prin reducerea incidenței apelurilor abuzive, care ar putea periclita viața, integritatea ori sănătatea cetățeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
Situaţii de urgenţă
Numărul de urgență 112 este gratuit și poate fi apelat din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă. Exemple de situații de urgență: accidente de aviație/la metrou/feroviare/cu victime, persoane blocate/navale/montane/în peșteri, canioane/determinate de factori de mediu, avarii sau accidente industriale, explozii, incendii, arsuri termice/electrice/chimice, cutremure, fenomene hidrologice/meteo periculoase, fulgerați/trăsniți, persoane căzute în locuri publice, conflicte și agresiuni fizice, tâlhării, furturi, folosirea armamentului, persoane dispărute/găsite etc. Conform sursei menţionate, nu reprezintă o urgență: accidentele rutiere fără victime(tamponări), aflarea datei și a orei, aglomerarea traficului, încărcarea cartelelor de telefoane mobilă, inundație în apartament sau subsolul blocului, pierderea sau găsirea de obiecte personale, solicitarea de informații despre numărul de telefon, emitere cărții de identitate, pașaportului, cazierului, despre trafic sau programul instituțiilor publice etc. ”Un apel fals poate împiedica sau întârzia salvatorii să ajungă la tine sau la cineva drag ție! Un minut poate face diferența între viață si moarte”, informează reprezentanţii IPJ Sălaj.