Organizată de liderul AUR, George Simion, și europarlamentarul Cristian Terheș, pentru a marca Ziua Culturii Naționale, reuniunea desfășurată sâmbătă la Zalău s-a lăsat cu amenzi aplicate de polițiștii sălăjeni.
La reuniunea organizată în interiorul unei cunoscute săli de evenimente din Zalău au participat sute de oameni, iar purtarea măștii sanitare a reprezentat o problemă, așa cum reiese inclusiv din filmulețele postate pe rețelele de socializare. Mulți dintre participanți n-au purtat mască sanitară, potrivit fotografiilor, martorilor și filmulețelor disponibile pe rețele de socializare. La fața locului au apărut și polițiștii. „La data de 15 ianuarie a.c., în municipiul Zalău, a avut loc un eveniment privat, la care au participat aproximativ 500 de persoane. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au acționat pentru respectarea măsurilor stabilite prin legislația emisă, în vederea limitării efectelor pandemice, context în care au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8000 lei, organizatorilor evenimentului”, se arată într-un comunicat de presă trimis redacției noastre de IPJ Sălaj.
Sursa foto: captură video facebook George Simion
Simion și Terheș! Tocmai ei s-au găsit sa ”sărbătorească” la Zalău Ziua Culturii! Sacul și peticul! Nici nu îndrăznesc să mă gândesc cine or fi fost participanții la minunea asta, Dar am un feeling că Hyman a fost prezent și că a fost cel mai inocent de pe-acolo!
F bine ce au făcut și ce au organizat! Sunt de apreciat! Cinste lor! Intr-o tara in care conducătorii ne vând in fiecare zi , un pic de culoare și acțiune , e binemeritata!
Patrioți adevărați ! Nu ca cei care he conduc acum și ne îngroapă cu torul! Cinste lor!
Tineti-o tot așa ! Felicitări și bravo vouă!
Cei de la AUR bine le-ați făcut! Sa moara dușmanii de ciuda! Cinste vouă! Adevărați patrioți!
George Simion poate fi acuzat de multe …. dar nu-l poate acuza nimeni de lipsa de patriotism . In democratie , libertatea cuvantului este prevazuta in Lege. Regulile in Pandemie sunt stabilite legal de stat , este bine sa observam ca pe plan international , foarte multi oameni contesta , in tarile lor, prea multe restrictii. Poate ar fi fost mai inteligent , sa de dea avertismante si nu amenzi participantilor si numai pentru faptul ca in vizita de la Zalau a partidului AUR, a fost de fata si D-l Europarlamentar Cristian Terhes mai mult ,ei au marcat ZIUA CULTURII NATIONALE si numai pentru acest aspect nu trebuia sa fie amendati oamenii de rand, si asa pensiile sunt asa cum stiti . Este parerea mea personala.
Subscriu la comentariul celui de la 21.20!👍
Doua jeguri!!! si niste aurolaci!!!