Un tânăr în vârstă de 17 ani din localitatea Doba, comuna Dobrin, a fost arestat sâmbătă, 14 ianuarie, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu. Adolescentul este acuzat că a siluit o bătrână în vârstă de 79 de ani, din aceeaşi localitate.
Oribila faptă s-a petrecut în seara de joi, 12 ianuarie, după ce inculpatul a consumat băuturi alcoolice la barul din sat. Profitând de faptul că fiul victimei era la un pahar în cârciumă, tânărul s-a deplasat la locuinţa bătrânei, situată la aproximativ 500 de metri de bar, şi s-a năpustit asupra victimei, obligând-o să întreţină relaţii sexuale timp ce aproape 30 de minute, susţin surse din cadrul anchetei.
Prins de către oamenii legii, violatorul şi-a recunoscut şi şi-a regretat fapta. Acesta lucru nu l-a scăpat, însă, de arest. Adus sâmbătă în faţa magistraţilor Judecătoriei Zalău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, el a fost trimis în spatele gratiilor.
Deviații ăștia – unii pedofili, alții babofili!