Oamenii legii se confuntă cu un nou caz de infracţiune cu privire la viaţa sexuală, în care sunt implicaţi minori. De această dată, este vorba despre un adolescent de 15 ani din localitatea Cuceu, pe care părinţii unui minor de 14 ani îl acuză că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu băiatul lui. Ancheta a scos la iveală că tânărul ar mai fi întreţinut raporturi sexuale şi cu un alt băiat în vârstă de 13 ani.
Cercetările se desfăşoară sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj trag un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mare al cazurilor de copii care ajung să întreţină raporturi sexuale cu alţi copii.
„Pericolele situaţiilor de acest gen sunt foarte mari, în condiţiile în care autorii unor astfel de fapte pot oricât să repete aceste acte reprobabile, în timp ce victimele pot deveni, la rândul lor, agresori”, a explicat Violeta Milaş, directorul DGASPC Sălaj. În opinia sa, una dintre principalele cauze ale fenomenului este lipsa de educaţie sexuală, câtă vreme nici în şcoală, nici acasă, temele sexuale sunt considerate, în mod greşit, tabu.
La 14-15 ani, adolescenţii îşi descoperă sexualitatea, însă câtă vreme nu primesc informaţii corecte şi complete, pot ajunge să încerce experienţe noi şi nepotrivite.
„Din păcate este o realitate crudă cu care ne confruntăm. Trebuie să vorbim deschis cu copiii noştri despre aceste lucruri, pentru că îl lipsa unei îndrumări corespunzătoare, ei pot procesa cum cred de cuviinţă aspecte cu care vin în contact atât de facil pe Internet, unde stau cu orele”, mai spune Milaş, care consideră că în jurul vârstei de 10 ani, copilul trebuie să afle de la părinţi detalii ce ţin de viaţa sexuală.