UPDATE Acţiune în forţă a mascaţilor în zona Sălii Sporturilor din Zalău

Traficul rutier pe bulevardul Mihai Viteazul din municipiu, în zona sensului giratoriu de la Sala Sporturilor, a fost dat peste cap, în urmă cu câteva ore, de o acţiune a mascaţilor. Un autoturism de culoare gri, cu numere de înmatriculare provizorii a fost imobilizat de oamenii legii, după care cei doi ocupanţi ai maşinii au fost încătuşaţi. Totul s-a întâmplat printre ceilalţi participanţi la trafic, care au fost surprinşi de acţiunea mascaţilor.
În acelaşi timp, un al treilea bărbat era ridicat de către mascaţi de la masă din benzinăria OMV. Cei trei se află, din jurul orei 14,30, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău pentru audieri, potrivit unor surse din poliţie.

Din primele informaţii, bărbaţii sunt acuzaţi de santaj şi, cel mai probabil, vor fi arestaţi preventiv. Potrivit prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, doi din cei trei bărbaţi,  D. P. şi F. P. au fost reţinuţi , sub acuzaţia de şantaj, respectiv complicitate la şantaj. Aceştia au fost prezentaţi instanţei , în cursul zilei de sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cel de al treilea tânăr nu a fost pus sub acuzare din lipsă de probe.  Conform aceleiaşi surse, în urma flagrantului organizat vineri, asupra unuia dintre suspecţi a fost găsită suma de 1.000 de euro.

Instanţa a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, formulată de către procurorii zălăuani. Magistraţii Judecătoriei Zalău s-au pronunţat sâmbătă, 23 mai, în jurul orei 17,30.

Revenim cu detalii.

 

 

One Thought to “UPDATE Acţiune în forţă a mascaţilor în zona Sălii Sporturilor din Zalău”

  1. pozitiv

    Fara limitari de accesare si doar dupa o prealabila informare amanuntita, oferita gratuit!
    Luaţi decizia să faceţi ceea ce trebuie pentru a vă îndeplini scopul şi fiţi convinşi că nimic nu vă poate opri. În acest moment,cu aceste informatii, chiar şi o persoană cu capacităţi medii devine un potenţial om de succes. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul POZITIV la adresa de email pozitiv_kst@yahoo.com

Leave a Comment