Vântul puternic a smuls ţiglele acoperişurilor unor instituţii publice din Zalău. Cele mai afectate au fost Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Casa Municipală de Cultură şi Clădirea Transilvania.
La cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, rafalele au desprins bucăţi din acoperiş, proiectându-le la zeci de metri distanţă. Potrivit managerului Liviu Barna, astfel de probleme au fost în zona camerei lifturilor, dar şi din zona Secţiei Pediatrie. „Acoperişul a fost montat prin 2012, iar lucrarea este încă în garanţie. Am luat legătura cu reprezentanţii firmei clujene care au derulat investiţia pentru a repara porţiunile avariate”, a spus Barna.
La Clădirea Transilvania, imobil de patrimoniu, vijelia a afectat o porţiune de 100 de metri pătraţi din acoperiş, iar la Casa Municipală de Cultură Zalău, circa 80 de metri pătraţi. „O echipă formată din 20 de persoane a intervenit duminică, 17 septembrie, imediat după vijelia din municipiu, pentru a proteja pictura din Clădirea Transilvania, în urma distrugerilor produse la acoperișul clădirii, acoperind zona afectată cu prelată. A fost informat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, urmând să fie evaluate pagubele, iar în următoarele zile vor începe lucrările pentru remedierea părților afectate din acoperișul celor două clădiri”, ne-au declarat reprezentanţii Primăriei Zalău.