Un accident de circulaţie în urma căruia două persoane au fost rănite uşor a avut loc luni, 11 septembrie, în jurul orei 18.30, pe DN 1H, în localitatea Ip.
Un zălăuan de 26 de ani, în timp ce conducea autoturismul nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depăşire și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 62 de ani, care circula regulamentar.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea uşoară a șoferului de 62 de ani și a unei pasagere în vârstă de 49 ani. Participanţii la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatele fiind negative. La faţa locului au intervenit pompierii de la Garda Nuşfalău, care au sablat carosabilul şi au deconectat bateriile celor două autoturisme, precum şi un echipaj SMURD, care a acordat îngrijiri medicale la faţa locului celor două victime. Răniţii au fost preluaţi de o ambulanţă şi transportaţi la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău. Polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.