Un barbat in varsta de 63 de ani, din Ileanda, a suferit leziuni grave, joi dupa-amiza, dupa ce a fost lovit de un autoturism care circula prin localitate. Chiar dupa producerea impactului, conducatorul auto si-a abandonat victima, fiind prins la scurt timp de oamenii legii, intr-o localitate maramuresana. Mai mult, oamenii legii au avut parte si de o surpriza cand au testat cu aparatul alcooltest partile implicate in evenimentul rutier.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, a declarat ca biciclistul se afla sub influenta bauturilor alcoolice cand a fost grav accidentat. In data de 10 mai, ora 14.35, pe DN 1C, in localitatea Ileanda, Sorin S., in varsta de 36 de ani, din Almasu Mare, judetul Bihor, conducea o autospecializata proprietatea unei firme din localitatea Marca, cand s-a angajat in depasirea unui biciclist, pe care l-a acrosat cu roata din dreapta spate. Conducatorul auto si-a continuat deplasarea si a parasit locul accidentului, fara incuviintarea politiei, fiind identificat ulterior pe raza localitatii Boiu Mare, judetul Maramures. In urma impactului, biciclistul Alexandru S., de 63 de ani, din Ileanda, a fost accidentat grav, a declarat purtatorul de cuvant. Potrivit sursei citate, ambii barbati implicati in accident au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul aratand ca soferul avea o imbibatie alcoolica de 0,29 miligrame per litru de alcool pur in aerul expirat, iar biciclistul de 0,71 miligrame per litru de alcool pur in aerul expirat.
Politistii continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate cauzele si imprejurarile in care a avut loc accidentul rutier. Pe numele conducatorului auto a fost intocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului soldat cu victime, fara incuviintarea politiei.