O persoană a fost grav rănită, iar alte patru au suferit leziuni uşoare, în urma unui accident de circulaţie care a avut loc joi, 12 septembrie, între localităţile Someş Odorhei şi Jibou. Incidentul rutier s-a petrecut în jurul orei 8,30. Potrivit informaţiilor furnizate de Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Zoltan D., în vârstă de 44 ani, din comuna Benesat, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, din direcţia Someş Odorhei – Năpradea, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Mihai I., de 45 ani, din Jibou, care era angajat în depăşire.
În urma impactului, Vasile I., în vârstă de 64 de ani, din Someş Odorhei, a suferit leziuni grave, iar conducătorul auto, Mihai I. şi trei pasageri, respectiv Mihaela B., de 36 ani, Samuel B., de 12 ani şi Emanuel B., în vârstă de 7 ani, au fost răniţi uşor. Potrivit sursei citate, toate victimele au fost pasageri în autoturismul condus de I. Mihai şi au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Pe numele lui Zoltan D., poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Cine-i vasile i. ?
da ala care a efectuat depasirea s-a asigurat ???!
pai se intelege din text ca se angajase in depasire intr-o intersectie, nu?
nu este perisa depasirea intr-o intersectie nedirijata .