ACCIDENT deosebit de grav in Brădet

Un accident deosebit de grav s-a produs luni la ora 18  în cartierul Brădet din Zalău. Un TIR care a coborât de pe Meseș, a rămas fără frâne şi ajungând în dreptul sensului giratoriu  a trecut peste acesta intrând în plin într-un autobuz aflat la capătul liniei şi în gardul aparținând spălătoriei auto din zonă. Impactul a fost atât de puternic încât zgomotul produs s-a propagat pe o rază foarte mare. Martorii au declarat că atât şoferul TIR-ului cât şi pasagera, făceau semne din interiorul cabinei, pentru a atenţiona într-un fel că autotrenul nu mai poate fi oprit, şoferul atrăgând atenţia şi prin semnale luminoase.  Nu se ştie însă de ce nu au folosit semnalele acustice, existând probabilitatea ca şi acest sistem să fi fost defect. Șoferul autotrenului şi o tânără aflată pe locul din dreapta au fost răniţi, fiind transportaţi imediat la Unitatea de primiri urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean.  Şoferul autotrenului  este   un hunedorean  în vârstă de 33 de ani iar femeia în vârstă de  de 29 de ani, este internată în stare internată în stare gravă dar stabilă, la Spitalul Judeţean. TIR-ul transporta material deosebit de greu, din fier şi oţel, TIR-ul având o greutate totală de peste 45 de tone.  Mai multe autoturisme aflate atât în afara cât şi în curtea spălătoriei auto, au fost grav avariate, o parte din încărcătura metalică de mare tonaj a TIR-ului ajungând peste maşinile aflate în curte. Având în vedere condiţiile în care s-a petrecut acest eveniment rutier deosebit de grav cât şi autovehiculele şi încărcătura implicate, dar şi faptul că „destinaţia finală” a acestui TIR a fost curtea unui agent economic în care se aflau, la acea oră, autoturisme, persoane adulte şi copii, putem spune că doar o minune a făcut ca acest accident să nu se transforme într-un adevărat carnagiu.

11652188_10152841404861400_364454452_n (1) 11655208_10152841408191400_986811737_n 11668090_10152841404946400_27133333_n11653488_10152841446271400_242669566_n

 

 

4 Thoughts to “ACCIDENT deosebit de grav in Brădet”

  1. […] Un accident deosebit de grav s-a produs luni la ora 18.30  în cartierul Brădet din Zalău. Un TIR care a coborât de pe Meseș, nu a mai apucat să reducă viteza în apropierea sensului giratoriu și a intrat în plin în gardul aparținând spălătoriei auto din zonă. Impactul a fost atât de puternic încât zgomotul produs s-a propagat pe o rază foarte mare. Nu se cunoaște numărul victimelor însă o persoană a fost scoasă, grav accidentată, din autotren. Mai multe autoturisme aflate în zonă au fost avariate, din primele informații ar fi fost avariat și un autobuz. La fața locului au sosit …mai multe stiri […]

  2. Anonim

    Tovarasii din conducerea judetului, discutau de acele iesiri de urgenta de pe Meses,in cazul ramanerii fara frane a autevehicylelor de mare tonaj.S-a facut ceva?Nu.De ce..? Nu-I INTERSEAZA DE VIATA TA……….Cati oameni trebuie sa moara,nesimtitilor?Oare domnule GHIURCA,politia rutiera nu ar trebui sa supravegheze aceasta zona periculoasa?NU.MAI BINE LA PANDA CU RADARUL PE CONTRASENS PE PASARELA..Domnule Pefect ,ce ati fi facut daca mureau oameni?

    1. anonim

      ai perfecta dreptate . scroafele stau la radar la panda la tabla. porci si scroafe ordinare.

Leave a Comment