Accident cu o victimă în Popeni

Un conducător auto din Oradea a provocat joi, 18 decembrie, un accident de circulaţie în localitatea sălăjeană Popeni, în urma căruia o persoană a fost rănită grav. Potrivit informaţiilor primite de la Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 17, pe drumul naţional 1H. Orădeanul, Teodor C. de 24 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculată în Ungaria, în localitatea menţionată, a intrat în depăşirea neregulamentară a unui alt autovehicul, în zona de acţiune a indicatorului „depăşire interzisă” şi a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului, un tânăr de 29 de ani, pasager în maşina care circula regulamentar, a suferit leziuni grave, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pe numele şoferului din Oradea, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

One Thought to “Accident cu o victimă în Popeni”

  1. Anonim

    Ii urez sarbatori fericite asa-zise jurnaliste, Daniela Elena Fizesan Chisbora, careia i-au esuat toate incercarile de a deveni asistent medical de renume in Qatar. Este cea care se ocupa cu raspandirea unor zvonuri malitioase la adresa tuturor celor care nu au pus botul la fatarnicia ei de “intelectuala” (de exemplu povestile vanatoresti ale senatorului PSD, Gheorghe Pop bijuteriile viceprimaritei de Zalau, Daniela Cota sau averile liderilor noului PNL Salaj, Radu Capilnasiu si Lucian Bode)!!!
    In 2009, Daniela Elena Fizesan Chisbora incerca cu disperare sa dea de vedetele Intact, citez: Zi-mi cum pot sa iti trimit o fotografie cu subprefectul de Salaj, Onorica Abrudan, cica fosta membra PDL, care in timpul serviciului face campanie pentru Bascosu’? In Zalau s-a facut si o campanie in scoli, cica de informare, sub egida prefecturii, prin care elevii dintr-un liceu au fost invatati cum sa voteze. Ghici cine au fost ? Alt subprefect PDL, Claudiu Barsan, impreuna cu directorii PDL de la Casa Judeteana de Pensii Salaj, Anamaria Pernes, si directorul AJOFM Salaj, Romeo Sarca.
    De asemenea, prefectul Andrei Todea misuna prin judet la ceas de seara. Tot pentru campania lui Base…, desigur. Sper sa vezi mesajul. (ciutacu.ro/articol/asaltul-grotesc-al-termitelor-portocalii/, mircea-badea.ro/blog/replica/comment-page-8/)

Leave a Comment