Două persoane au ajuns, miercuri seara, la spital, după ce autoturismul în care aflau s-a răsturnat într-un şanţ. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, şoferul, un tânăr de 27 de ani, din Drighiu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 108 F prin localitatea Cehei, a efectuat o manevră de depăşire a unui autoturism, iar pe fondul unui carosabil umed, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a drumului. În urma impactului, o femeie de 54 de ani şi un bărbat de 60 de ani, ambii din Drighiu, pasageri în autoturism, au fost răniți și transportaţi la spital pentru investigaţii.Poliţiştii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă. Pentru a avea un trafic rutier în siguranţă, Poliția rutieră sălăjeană recomandă conducătorilor auto să circule cu atenţie sporită şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie rutieră.