Un bărbat în vârstă de 54 de ani și-a pierdut viața, după ce un copac s-a prăbușit peste el. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) “Porolissum” Sălaj, miercuri dimineaţa – 23 iunie, echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat în sprijinul unui echipaj al ambulanţei la un caz medical grav, în pădurea din apropierea localităţii Cehu Silvaniei, unde un bărbat a fost prins sub un copac. Echipajele medicale au găsit bărbatul care suferise un politraumatism fiind în stop cardio-respirator.
“Au fost întreprinse manevrele de resuscitare, iar în sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Mureş care s-a deplasat imediat la fața locului. Deşi resuscitarea dificilă realizată pe o platformă a durat aproximativ o oră şi echipajele medicale au făcut tot posibilul, inclusiv drenaj thoracic, pentru salvarea pacientului, acesta nu a răspuns manevrelor și a fost declarat decedat”, au precizat reprezentanții ISU Sălaj.