Un accident de circulaţie a avut loc miercuri, 27 mai, în jurul orei 16,30, în localitatea Glod. Cauza producerii evenimentului rutier, în urma căruia două persoane au fost rănite, a fost neatenţia. Conductorul auto vorbea la telefon, spun poliţiştii sălăjeni. „Vasile T. de 52 ani conducea autoutilitara pe direcţia Dej – Baia Mare şi din cauza neatenţiei, într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă, lovind frontal un podeţ din beton”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
În urma impactului, conducătorul auto şi pasagerul de pe locul din dreapta faţă în autoutilitară, Florin B. de 39 ani, din Buzău, au fost răniţi uşor. Victimele au fost transportate la spital pentru de îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
F.P.