Sălăjeanul care a fost la un pas să își omoare concubina după ce a lovit-o de mai multe ori cu securea în cap a fost trimis în judecată. Bărbatul în vârstă de 29 de ani este recidivist și se află în arest de aproape trei luni. El va da socoteală în faţa instanţei pentru tentativă de omor şi tenatativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Potrivit informațiilor furnizate de către reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în 8 iulie 2016, Bujor Banciu, din localitatea Cizer, pe fondul geloziei şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a pus mâna pe o secure şi i-a aplicat concubinei cu care convieţuia de mai mulţi ani, trei lovituri în cap cu muchia şi cu partea tăioasă a securii, provocându-i leziuni grave la nivelul capului. Femeia a fost transportată la Spitalui Judeţean de Urgenţă Zalău, de unde i s-a făcut transferul la Spitalul Clinic de Neurochirurgie Cluj-Napoca. Victima a necesitat 68 de zile de îngrijiri medicale, mai spun anchetatorii.
Imediat după ce şi-a agresat concubina, inculpatul şi-a luat tălpăşiţa, încercând chiar să părăsească ţara pentru a se sustrage de la urmărirea penală. A fost identificat de către oamenii legii după circa două săptămâni, când se îmbarcase într-un autobuz pentru a ajunge în Ungaria. Întrucât pe numele său fusese emis un mandat de arestare în lipsă, bărbatul s-a folosit de actul de identitate al unei cunoştințe pentru a ieși fraudulos din România, pe la punctul de trecere a frontierei de la Borş.