Un tânăr, de 23 de ani, din localitatea Cernuc, s-a accidentat uşor marţi, 4 iunie, după ce a ajuns cu maşina sub un podeţ. Incidentul s-a petrecut, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, marţi, în jurul orei 8,50, pe drumul judeţean 108 B, între localităţile Gîrbou şi Cernuc. Se pare că şoferul, Mihai G., în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi într-o curbă la dreapta, a trecut pe contrasens şi a părăsit partea carosabilă a drumului, intrând sub un podeţ. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit uşor.