Cea mai importantă zi din punct de vedere al protecției mediului, și anume „ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI” a fost celebrată în data de 5 iunie la Agenția pentru Protecția Mediului Sălaj în cadrul unui amplu proiect educațional, în colaborare cu Centrul Județen de Excelență, coordonat de Director, prof. dr. Tuduce Ioana și Colegiul Național „Silvania” din Zalău, coordonat de Director, prof. dr. Bulgărean Vasile.
Copiii de la Colegiul Național „Silvania” însoțiți de cadrele didactice, prof. Pop Emilia și prof. Iozsa-Fechete Anamaria, au venit la sediul APM Sălaj unde pentru început directorul instituției a făcut o scurtă descriere a activității Agenției pentru Protecția Mediului, după care au vizionat materiale privind “Combaterea poluării cu plastic”, care este sloganul din acest an al Zilei Mondiale a Mediului.
În a doua parte a vizitei copiii și-au îmbogățit cunoștințele privind organizarea și operarea rețelelor locale de monitorizare integrată a factorilor de mediu. În laborator au fost martori la determinarea concentratiei SO2, NO2, NH3 din aer, la punctul fix din cadrul APM Sălaj; la determinarea concentratiei Mg-ului din precipitații și o determinare gravimetrică a pulberilor în suspensie PM10.
Acțiunea a avut succes în rândul elevilor, iar proiectul va continua în vederea aprofundării cunoștințelor dobândite.
APM Sălaj